La MWC Barcelona 2025, Li Peng, vicepreședinte Huawei și președinte al Diviziei de Vânzări și Servicii TIC, a explicat cum inteligența artificială va schimba rețelele 5G-A (5G Advanced), influențând atât traficul de date, cât și veniturile operatorilor. Potrivit Huawei, această tranziție va permite optimizarea infrastructurii și va deschide noi oportunități de business pentru furnizorii de servicii telecom.
Un aspect esențial al acestei schimbări este evoluția interacțiunii om-mașină, care trece de la text la interacțiuni multimodale (voce, gesturi, feedback vizual). Creșterea utilizării AI în aceste domenii va necesita rețele mai rapide și cu latență redusă, ceea ce îi va obliga pe operatori să implementeze tehnologii avansate precum CUPS (separarea planului de control și utilizator) și GBR (rata garantată de biți).
În plus, producția și distribuția de conținut digital se va transforma radical. Huawei estimează că AIGC (AI-Generated Content) va putea crea videoclipuri 2D și 3D în doar câteva secunde, generând un volum uriaș de date. Pentru a face față acestei provocări, operatorii trebuie să investească în lățimi de bandă mai mari și spectru suplimentar, atât pentru uplink, cât și pentru downlink.
Până în 2030, Huawei prevede că peste 1 miliard de utilizatori vor folosi servicii AI bazate pe cloud, ceea ce va necesita o acoperire de rețea extinsă și stabilă, esențială pentru industrii precum auto și IoT. 5G-A va facilita tranziția către acest ecosistem conectat, oferind o experiență îmbunătățită pentru utilizatori.
Dincolo de performanța tehnică, Huawei consideră că operatorii trebuie să adopte noi modele de monetizare. În China, parteneriatele dintre operatori și industrii precum asigurările și cateringul au dus la creșteri de venituri de 10 ori, prin integrarea AI în diverse servicii. Acest model începe să fie adoptat și la nivel global, cu expansiuni rapide în peste 200 de orașe.