Huawei are o perioadă ocupată în faţă, între lansarea telefonului pliabil Mate X2 confirmată pentru 22 februarie şi cea a seriei P50 cândva prin primăvară. Compania ne pregăteşte şi accesorii noi, precum căştile Huawei FreeBuds 4i, care tocmai au scăpat pe web.
Freebuds 3i au debutat în mai 2020, fiind căşti wireless cu anulare activă a zgomotului de fond şi 17 ore de autonomie, dar la un preţ mai accesibil decât FreeBuds 3. Acum avem şi confirmarea legată de un succesor. FreeBuds 4i a apărut pe site-ul autorităţii Bluetooth S G. Noua pereche de căști are numele de cod T0001 şi vine cu suport Bluetooth 5.2.
Produsul a mai apărut şi la autorităţile SGS Fimko şi TENAA, dezvăluind faptul că vor avea o cutie de transport şi încărcare şi se încarcă via USB-C. Aşteptăm şi anulare activă a zgomotului la bord, senzori capacitivi pe exterior pentru controlul playback-ului, răspuns la apeluri şi declanşat asistentul virtual. Vor fi incluse probabil şi 3 microfoane că la predecesor şi un dop din silicon.
Cu puţin noroc se păstrează şi preţul sub 100 de euro. Căştile FreeBuds 3i aveau şi un driver dinamic de 10 mm şi certificare IPX4, iar urmaşul lor are toate şansele să vină cu driver mai mare şi rezistenţă similară la contact cu lichidele.