Huawei renunță la Intel și AMD pentru desktopuri? Kirin X90 e primul său procesor pentru PC-uri cu HarmonyOS

2.997 ori
<b>Huawei renunță la Intel și AMD pentru desktopuri? Kirin X90 e primul său procesor pentru PC-uri cu HarmonyOS</b>Huawei tocmai a ieșit la rampă cu o mutare interesantă: nu mai vrea procesoare de la Intel sau AMD pentru laptopurile sale. În schimb, a pus la cale propriul său chip de desktop, Kirin X90, care urmează să alimenteze primul PC cu HarmonyOS pentru desktop

Huawei tocmai a ieșit la rampă cu o mutare interesantă: nu mai vrea procesoare de la Intel sau AMD pentru laptopurile sale. În schimb, a pus la cale propriul său chip de desktop, Kirin X90, care urmează să alimenteze primul PC cu HarmonyOS pentru desktop, sistem de operare anunțat oficial ieri. Laptopul cu pricina se lansează oficial pe 20 mai, iar dacă ne uităm la scurgerile de informații din China, chipul Kirin X90 promite o combinație neobișnuită între ADN-ul procesorului mobil și nevoile unui desktop veritabil.

Huawei tocmai a ieșit la rampă cu o mutare interesantă: nu mai vrea procesoare de la Intel sau AMD pentru laptopurile sale.

Kirin X90 e primul procesor pentru PC-uri produs in-house de Huawei, cu numele de cod intern „Charlotte Pro”. Dacă îți sună cunoscut, ai dreptate: este similar cu „Charlotte”, numele de cod al Kirin 9010, procesorul flagship din Huawei Mate 70. Asta sugerează că Huawei a plecat de la arhitectura mobilă deja testată și a „umflat-o” pentru desktop, o strategie pe care o mai vedem la Apple (vezi familia Mx). Practic, asistăm la o tranziție clară spre integrarea totală: sistem de operare propriu, procesor propriu, și - evident - hardware marca Huawei.

Ce știm (neoficial) despre Kirin X90

Scurgerea de informații vine de la Digital Chat Station (DCS), o sursă cu destul de multă credibilitate în zona tech din China. Iată ce detalii tehnice au ieșit la iveală până acum:

  • 10 nuclee în configurație 4+4+2
  • 20 fire de execuție, datorită tehnologiei de multithreading simultan (SMT)
  • Memorie suportată: până la 32 GB LPDDR5 la 6400 MHz, pe magistrală de 128-bit
  • Lățime de bandă memorie: 100 GB/s
  • Stocare: până la 2 TB SSD
  • Conectivitate: 3 porturi USB-4
  • Securitate: suport pentru standardele naționale chineze de criptare SM3 și SM4

Evident, până nu vedem niște benchmark-uri clare, nu putem ști cât de competitiv este față de rivalii din piață - dar configurația nu sună deloc rău pentru un prim efort serios.

Tot acest context tehnologic se leagă direct de lansarea versiunii HarmonyOS pentru desktop. Așa cum scriam despre HarmonyOS 5, noul sistem de operare arată ca un Windows la suprafață, dar funcționează în spiritul Huawei. Asta înseamnă integrare cu ecosistemul propriu - telefoane, tablete, monitoare, imprimante - și o abordare axată pe confidențialitate, eficiență energetică și compatibilitate cu aplicațiile mobile proprii.

Este clar că Huawei nu vrea doar să vândă un laptop în plus. Vrea control total asupra platformei - și software, și hardware. Dincolo de asta, scapă și de restricțiile comerciale și geopolitice care i-au cam tăiat accesul la anumite tehnologii occidentale.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×