În cadrul IFA 2024 se află și Lenovo, companie ce a adus o mulțime de laptopuri interesante în cadrul târgului tehnologic de la Berlin. Pe listă se află Lenovo Yoga Slim 7i Aura Edition, model dezvoltat în colaborare cu Intel, care îmbină un design atractiv și elegant cu tehnologii avansate. Ce oferă acesta? Mai jos am toate detaliile.
Acest model face parte din linia Aura Edition, alături de Lenovo ThinkPad X1 Carbon Gen 13 Aura Edition, și oferă caracteristici gândite să îmbunătățească semnificativ experiența de utilizare. Vorbim în acest caz despre un laptop din ediția Intel Evo, echipat cu procesor Intel Core Ultra (Seria 2), cu 8 nuclee și grafică integrată de înaltă performanță. Primește un NPU ce oferă o putere de 45 TOPS, asigurând suport AI avansat pentru creatorii de conținut și nu numai.
Laptopul aduce până la 32 GB de memorie RAM și 1 TB de stocare via SSD rapid. Tot sub capotă apare o baterie de 70WHr concepută pentru a susține sesiuni extinse de lucru. Apar și funcții inteligente care se adaptează automat stilului de utilizare. Astfel, avem Smart Modes, care ajustează dinamic setările și performanțele sistemului pentru activități de muncă, relaxare sau creație. Totodată, apare pe listă Attention Mode, care ajută la blocarea site-urilor care distrag atenția, facilitând concentrarea în momentele de productivitate.
Lenovo pune accent și pe sănătatea utilizatorilor, aducând funcționalități Wellness care avertizează asupra sănătății ochilor și posturii, sugerând pauze regulate pentru a preveni oboseala. Laptopul beneficiază și de un așa-zis „Shield Mode”, care adaugă un strat de siguranță, funcții precum alerte de securitate, protecția datelor și un VPN automat, pentru a proteja informații sensibile.
Pe partea de conectivitate Yoga Slim 7i Aura Edition aduce Wi-Fi 7 și Bluetooth 5.4. Apar porturi Thunderbolt 4 pentru transfer rapid de fișiere și versatilitate în ceea ce privește conectarea perifericelor. Laptopul cântărește doar 1.43 kilograme și aduce un display de 15.3 inch în diagonală cu rezoluție 2.8K. Are difuzoare quad, cameră web cu IR pentru autentificare sigură și vine cu port HDMI 2.1.
Prețul de pornire este de 1399 de euro.