După multe scăpări şi un teaser la CES 2025, consola portabilă Lenovo Legion Go 2 a debutat în sfârşit. Avem de-a face cu un dispozitiv cu Windows, cu CPU AMD Ryzen Z2 Extreme şi care vine cu baterie dublă faţă de predecesor, cu 4 celule în loc de 2.
Lenovo Legion Go 2 are ecran identic cu predecesorul: 8.8 inch, cu refresh rate de 144 Hz. Rezoluţia a căzut de la 2K la FHD şi avem acum şi VRR în schimb. Are până la 500 de nits de luminozitate. Procesorul AMD Ryzen Z2 Extreme e însoţit de până la 32 GB RAM şi până la 2 TB stocare SSD.
Mulţumită noului chip ne putem aştepta la o performanţă mai bună în jocurile AAA. Stocarea se extinde via slot microSD. Bateria a crescut de la primul Legion Go şi ale sale 2 celule şi 49.2 Wh la una de 4 celule şi 74 Wh. Dispozitivul se încarcă la 65W şi are şi moduri de gaming speciale. Controllerele sale de pe lateral se pot detaşa, introducând dispozitivul în moduri consola,handheld şi tableta chiar.
Controllerul dreapta se poate chiar folosi ca un mouse vertical. Avem parte şi de 3 butoane programabile, jack audio de 3.5 mm, două porturi USB-C, Bluetooth 5.3, Wi-Fi 6E şi două difuzoare de 2W. Totul la 920 de grame, destul de mult dacă mă întrebaţi pe mine.
Preţ şi disponibilitate
Lenovo Legion Go 2 vine pe negru Eclipse şi vânzarea începe în aceasta una la 999 euro.