Ştiţi probabil că de fiecare dată când accesaţi un site, apare acea fereastră care vă cere acordul să vă fie prelucrate datele. Sau apare opţiunea plații unei taxe, cum face inclusiv Facebook în Europa. Ei bine, avocaţii sunt de părere că ar trebui să fie şi o a treia opţiune, aşa cum aflăm de pe avocatnet.ro.
Această veste vine la o lună după ce am aflat că Meta e acuzată de încălcarea GDPR în Europa, colectând date ilegal prin Facebook şi Instagram. Sursa citată mai sus a pornit de la Consiliul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) şi poziţia sa pe această temă. Consiliul consideră că platformele online ar trebui să ofere şi o a treia variantă, pe lângă preluare date şi plată.
Se consideră că nu va fi posibil ca platformele să respecte cerinţele pentru un consimţământ valabil, dacă le oferă utilizatorilor doar opţiunea de a consimţi la prelucrarea de date pentru publicitate comportamentală şi plata unei taxe. Ideea este că nu e în regulă să fie nevoie să plăteşti doar pentru a nu îţi preluate datele.
Ar trebui să existe şi o "alternativă echivalentă", care să nu implice plata. Ar putea fi vorba despre o formă de preluare şi prelucrare de date cu o cantitate mai redusă de date. În plus, majoritatea utilizatorilor consimt la preluarea şi prelucrarea de date fără a îşi da seama ce acceptă. Ei "merg pe încredere" cu privire la comportamentul platformei.
Dacă o persoană nu comsimte să îi fie preluate datele şi nici nu vrea să plătească, atunci risca să fie exclus dintr-un serviciu anume, să nu aibă acces la reţele profesionale, să piardă conţinut sau conexiuni interumane.