Kingston XS2000 este un nou SSD rezistent şi portabil, cu interfaţă USB 3.2 Gen 2x2

1.295 ori
<b>Kingston XS2000 este un nou SSD rezistent şi portabil, cu interfaţă USB 3.2 Gen 2x2</b>Kingston a prezentat în ultima săptămână un nou SSD portabil, modelul XS2000, care se remarcă şi prin faptul că e foarte rezistent. Este compact, se poate ţine în buzunar şi vine cu interfaţă USB 3.2 Gen 2x2. Detalii aflaţi mai jos

Kingston a prezentat în ultima săptămână un nou SSD portabil, modelul XS2000, care se remarcă şi prin faptul că e foarte rezistent. Este compact, se poate ţine în buzunar şi vine cu interfaţă USB 3.2 Gen 2x2. Detalii aflaţi mai jos.

Produsul oferă viteze de transfer foarte mari, de până la 2000 MB/s, ceea ce este excelent pentru productivitate, pentru cei care lucrează în editare foto şi video de exemplu. XS2000 soseşte în variante cu capacităţi de până la 2 TB şi este ideal pentru a descărca şi edita rapid imagini de înaltă rezoluţie, dar şi videoclipuri 4K şi chiar 8K, plus documente mari. Se conectează via USB-C, permiţând creatorilor de conţinut să acceseze uşor fişierele de pe un computer, dar şi de pe un telefon mobil.

Are jumătate din dimensiunea unui SSD portabil tipic şi aduce o carcasă rezistentă la contacte dure. Aceasta este detalabilă şi are şi protecţie IP55 pentru a fi rezistent împotriva apei şi prafului. XS2000 e comparat cu un breloc ca dimensiuni şi porneşte de la 500 GB, ajungând la 2 TB. Vine cu 5 ani garanţie, suport tehnic gratuit şi a fost testat pentru rezistenţa la apă, praf, căzături.

Măsoară 13.5 mm în grosime, cântăreşte 28.9 grame, rezistă între minus 20 grade Celsius şi plus 85. Varianta de bază porneşte de la 480 de lei, iar cea de 2 TB poate costa în jur de 1400 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×