Dacă eraţi curioşi cum arată piaţa de PC-uri din România, ei bine aflaţi că Lenovo este lider de piaţă, cu o cotă de 23.3%. Bătălia e strânsă la vârf totuşi şi avem şi detalii despre piaţa tabletelor.
Cifrele vin de la IDC şi se întâmplă rar să avem numere pentru ORICE tip de gadget de la noi: telefoane, tablete, televizoare, ceasuri inteligente. Astfel se ajunge uneori că două companii diferite să afirme că sunt lider de piaţă în zona smartwatch de exemplu. Revenind totuşi la ale noastre, iată cum arată top 4 producători de PC-uri de la noi în trimestrul 1 din 2023:
- Lenovo: 23.3%
- ASUS: 21.4%
- HP: 20.2%
- Dell: 10.5%
Mi-aş fi dorit un top 5 şi mă gândesc că Acer e probabil pe 5, de vreme ce nu apare aici. Lenovo afirmă că piaţa totală a PC-urilor de la noi a sărit de 1 milion de unităţi în 2021, care a fost un an bun. Posibil pe fondul pandemiei, muncii şi şcolii de acasă. Laptopurile reprezintă 3 sferturi din piata de PC-uri de la noi apropo, iar restul sunt desktop-uri.
Iată cum arată şi piaţa tabletelor de la noi (trimestrul 1 2023):
- Samsung: 23.3%
- Lenovo: 21.5%
- Apple: 21.4%
- Allview: 8%
- Xiaomi: 8%
Bătălia e foarte strânsă pe piaţa tabletelor, aşa cum se poate vedea şi mă aşteptam ca Apple să fie puţin mai sus, sincer să fiu. Samsung merge surprinzător de bine, deşi parcă nu mai lansează aşa des tablete cum o făcea cândva. Aflăm şi că România e o piaţă importantă pentru Lenovo, iar compania are aproximativ 300 de angajaţi la noi, angajând 100 de oameni noi în 2022. Jumătate sunt în zona de cercetare şi dezvoltare.