Disney a încheiat un acord cu OpenAI pentru o investiție de 1 miliard de dolari și licențierea personajelor sale în Sora, instrumentul de generare video cu inteligență artificială. Informațiile vin de la Reuters, care precizează că licența este valabilă trei ani și include doar personajele fictive, nu vocile actorilor sau asemănările acestora. Clipurile vor putea fi create începând cu 2026.
Personaje din Star Wars, Pixar și Marvel vor putea fi incluse în videoclipuri realizate de utilizatori. Conținutul ar putea apărea inclusiv pe platforma Disney+, dacă trece de filtrele interne de moderare. Disney va primi și opțiuni de achiziție de acțiuni suplimentare în OpenAI, iar angajații vor integra ChatGPT în procesele interne.
Compania susține că totul se va face „cu responsabilitate”. Asta înseamnă, de fapt, un control total asupra felului în care AI-ul reproduce aceste personaje. Nicio expresie creativă liberă, totul sub licență, în limite impuse. Creatorii umani ies treptat din ecuație, înlocuiți de modele lingvistice antrenate pe ce a fost deja creat.
În paralel, Disney continuă să protejeze agresiv ce consideră proprietate intelectuală. În aceeași zi cu anunțul, Reuters relatează că a fost trimisă o notificare legală către Google, iar în vară a fost deschis un proces împotriva Midjourney, tot pentru utilizarea neautorizată a personajelor în conținut AI. Libertatea de a crea există, dar nu fără aprobare și monetizare.


