Ştiţi vorba aia "o duceam bine şi nici nu ştiam", ei bine după ani buni în care Xbox Game Pass avea cel mai bun preţ de pe piaţă, acum a dispărut şi acest avantaj. Microsoft tocmai a anunţat o scumpire destul de mare pentru serviciul de gaming, care oferea acces la sute de titluri atractive fără să le cumperi. Aparent gamerii s-au supărat aşa mult încât au blocat site-ul Xbox Game Pass, dezabonandu-se în masă.
Practic, Microsoft oferă 3 tipuri de abonamente acum: Essential, Premium şi Ultimate. Aminteşte de tranziţia lui PlayStation Plus de acum 1-2 ani spre mai multe tier-uri. Cine avea deja abonament Game Pass Core devine abonat Essential, iar Game Pass Standard devine Premium. Ultimate rămâne... Ultimate. PC Game Pass rămâne separat şi se scumpeşte. Aici e buba de fapt.
În România nu avem acces la serviciile Xbox, dar avem acces la PC Game Pass, care se scumpeste cu peste 50%. Până acum costa 40 de lei pe lună şi acum ajunge la 65 de lei pe lună, chiar începând cu 1 octombrie. Nici nu primiţi ceva în plus de aceşti bani. Pe Xbox Game Pass primiţi şi titluri pe PC, ceva ce era doar în Ultimate până acum, dar s-a extins şi la celelalte abonamente.
Sunt şi extra beneficii în jocuri prin programul Rewards, cu până la 100 de dolari pe an la Ultimate şi până la 50 de dolari pe an la Premium. Nu e singura veste, deoarece rivalul GeForce NOW, Xbox Cloud Gaming a ieşit din beta şi aparent are latență mai bună. Selecţia de jocuri a ajuns la 400+ pe Ultimate şi ai şi acces la noul Call of Duty, când apare în această lună.
Pe scurt, după scumpiri multe pentru Netflix, Disney+, HBO, acum şi PC Game Pass e cu 25 lei mai scump. Personal l-am folosit să mă joc Clair Obscur şi pe PC şi să încerc DOOM Dark Ages sau Oblivion, fără a plăti vreun leu în plus, deci scutind vreo 1000 lei pentru aceste jocuri. Aşa că suma nu mai pare chiar aşa mare pe lună...

_592x317.jpg)

