Windows 10 este cel mai popular sistem de operare din lume, iar Microsoft oferă două actualizări majore pe an pentru acesta. Astăzi vorbim despre update-ul cunoscut drept Windows 10 21H1. Acesta va aduce posibilitatea de a folosi o cameră web externă pentru autentificarea cu Windows Hello. Totodată, acest update va pregăti terenul pentru următoarea actualizare majoră care se va livra în a doua jumătate a anului - Sun Valley. Avem detalii mai jos.
Informațiile de astăzi vin prin intermediul tablet-news.com. Se pare că un executiv Microsoft a oferit detalii printr-o postare, pe forumul companiei. Noul update 21H1 se va concentra pe securitate și confidențialitate. Modificarea majoră este faptul că vom putea folosi un webcam extern pentru autentificarea prin Windows Hello. Acest lucru va fi posibil atât pe dispozitivele care au deja o cameră web cu suport Windows Hello, cât și pentru dispozitivele din familia Surface.
De asemenea, aflăm că update-ul 21H1 este deja disponibil prin programul Windows Insiders. Build-ul este 19043.844 (KB4601382). Prin această actualizare, Microsoft va elimina și suportul Adobe Flash Player complet. Iată și alte modificări:
- Îmbunătățiri în Microsoft Defender Application Guard și timpi de răspuns optimizați;
- Windows Management Instrumentation (WMI) primește îmbunătățiri și suport pentru scenariile de muncă la distanță;
Deși update-ul este unul minor, aflăm că acesta va face posibilă a doua actualizare care va fi livrată mai târziu în acest an. Cunoscută după numele de cod “Sun Valley”, actualizarea ar trebui să aducă mai multe schimbări la nivel vizual. Se pare că meniul de start va putea fi detașat, iar tabletele vor primi o interfață optimizată și mai prietenoasă.