Microsoft prezintă Surface Pro 11 și Surface Laptop 7: Primele laptopuri din portofoliu cu CPU-uri Snapdragon X Elite sub capotă

2.014 ori
<b>Microsoft prezintă Surface Pro 11 și Surface Laptop 7: Primele laptopuri din portofoliu cu CPU-uri Snapdragon X Elite sub capotă</b>În cadrul evenimentului organizat pe 20 mai de către Microsoft au fost anunțate noutăți hardware, cât și software. Despre noul asistent Copilot+ am discutat deja, însă compania a prezentat și laptopuri noi și puternice, ce aduc procesoare Snapdragon X

În cadrul evenimentului organizat pe 20 mai de către Microsoft au fost anunțate noutăți hardware, cât și software. Despre noul asistent Copilot+am discutat deja, însă compania a prezentat și laptopuri noi și puternice, ce aduc procesoare Snapdragon X de la Qualcomm sub capotă. Vorbim despre device-uri ce ar trebui să se bată de la egal la egal cu MacBook Air cu procesor M3 din portofoliul Apple, aducând autonomie excelentă + performanță de top. Mai jos am detalii.

Microsoft Surface Laptop 7

Vorbim prima dată despre Surface Laptop 7, model ce aduce un design regândit. El e disponibil în două versiuni: cu display de 13.8, respectiv 15 inch. În talie varianta de 13.8 inch măsoară doar 17.5 mm și cântărește aproximativ 1.34 kilograme. În ciuda acestui aspect, autonomia oferită este de până la 20 de ore de playback video, respectiv 13 ore de navigare web. 

E fabricat din aluminiu, aduce display PixelSense Flow cu rezoluție 2K, aspect 3:2 pentru productivitate, cu refresh rate de 120Hz. Varianta de 13 inch se vinde în configu rație cu CPU Snapdragon X Plus sau X Elite, însă modelul de 15 inch vine doar cu cipset de top Elite. Primim 16 GB sau 32 GB de memorie RAM LPDDR5x, 256 GB, 512 GB sau 1 TB de stocare via SSD rapid. 

Laptopurile au parte de opțiune Windows Hello pentru autentificare, vin cu porturi USB4, HDMI 2.1, jack de 3.5 mm. Varianta de 15 inch are în plus un cititor de carduri microSD, util pentru cei ce trebuie să transfere rapid fotografii, clipuri video și alte fișiere la nevoie. Ambele modele aduc difuzoare stereo cu certificare Dolby Atmos.

Apare aici și un touchpad ce redă haptic feedback, iar în componența corpului apare carbonul pentru durabilitate crescută și un efect flex minimizat în cazul tastării. Prețurile încep de la 999 de dolari în SUA.

Microsoft Surface Pro 11

După cum era de așteptat, noul Surface Pro rămâne un dispozitiv 2-in-1 cu display tactil de 13 inch. E vorba despre un afișaj PixelSense Flow cu aspect 3:2, rezoluție de 2880 x 1920 pixeli, cu refresh rate de 120Hz. Dispozitivul are o talie de doar 9.3 mm și cântărește sub 900 de grame fără tastatură atașată. În funcție de varianta dorită, se comandă cu display OLED sau LCD. 

Se vinde în configurație cu procesor Snapdragon X Plus sau X Elite, iar aici găsim și un NPU Qualcomm Hexagon ce poate realiza peste 45 de trilioane de operațiuni pe secundă. Se vinde în configurații ce implică 16 GB sau 32 GB de RAM și SSD-uri de 256 GB, 512 GB, respectiv 1 TB de stocare. Are parte de difuzoare stereo cu certificare Dolby Atmos, aduce microfoane duale cu funcție Voice Focus +. 

Pe partea de conectivitate avem WiFi 7, Bluetooth 5.4, dar și două porturi USB-C și DisplayPort 2.1. Apare și slot NanoSIM 5G, iar device-ul suportă Surface Slim Pen (2nd Edition) + o husă cu tastatură Surface pro Signature Keyboard.

Prețurile încep în SUA de la 999 de dolari. 

Toate aceste device-uri aduc asistentul virtual Copilot+, cel ce aduce o mulțime de opțiuni AI posibile odată cu lansarea noilor cipseturi Qualcomm Snapdragon X. Despre opțiunile AI disponibile am discutat deja aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×