Dacă avertizările lui Elon Musk nu erau destul de înspăimântătoare, aflaţi că noile AI-uri de la Meta (Facebook) şi OpenAI ar fi capabile sau aproape de... "raţiune umană" şi de a face planuri ca oamenii. Cele două companii sunt pe punctul de a lansa modele AI capabile să raţioneze şi planifice.
Astfel suntem cu un pas mai aproape de AGI (Artificial General Intelligence), pragul în care inteligenţa artificială va fi egală sau apropiată de cea umană. La bază vom vedea noi modele şi variante extinse ale modelelor lingvistice, sistemele din spatele AI-urilor companiilor, precum ChatGPT. Meta între timp pregăteşte Llama 3, în vreme ce OpenAI, cu susţinerea Microsoft va lansa GPT-5 probabil până în vară sau în vară.
Directorul operaţional al OpenAI, Brad Lightcap a declarat pentru Financial Times că următoarea generaţie de GPT va aduce progrese mari la rezolvarea unor probleme cu nivel de complexitate ridicat, ca raționamentul. OpenAI e totuşi încă la începutul descoperirii şi exploatării capacităţii de a raţiona a acestor modele.
La ora actuală chatbotii şi AI-urile pot face doar sarcini punctuale, cu comenzi date, dar pe viitor îşi vor putea face singure planuri şi să aibă o raţiune în a executa comenzi. Şi rivali că Google, Anthropic şi Cohere lucrează la modele de genul. Sfântul Graal este să creezi un LLM care nu poate fi distins de un om real.