Apple a prezentat recent cel mai mic Mac Mini din istorie. Este chiar și cel mai performant, având sub capotă un procesor M4 de generație nouă. Ei bine, azi vedem ce se află sub capota micului PC ce cântărește doar 670 de grame și măsoară 19.7 x 19.7 centimetri. Pe canalul de YouTube Brandon Geekabit a fost publicată o disecție video a device-ului. Mai jos am detalii!
Vorbim despre modelul cu procesor M4, cu 16 GB RAM și 256 GB de stocare. Practic, e varianta de bază care costă în România 3439 lei în acest moment. Disecția sa scoate la iveală o serie de noutăți în ceea ce privește arhitectura internă și componentele.
Astfel, spre deosebire de modelele anterioare, care aveau mult spațiu neutilizat în interior, noul Mac mini folosește eficient fiecare centimetru din carcasa compactă. Placa metalică de la bază continuă să servească drept antenă, iar după îndepărtarea acesteia se pot vedea ventilatorul și radiatorul care asigură răcirea sistemului.
Un alt detaliu interesant este stocarea modulară. Modelul de bază cu 256GB folosește două cipuri de 128GB, eliminând astfel problema vitezelor mai mici la SSD-uri față de modelele cu capacitate mai mare. Logic board-ul ce include cipsetul M4 este amplasat deasupra sursei de alimentare, o soluție ingenioasă pentru un spațiu atât de limitat.
În plus, fluxul de aer de la baza device-ului e redirecționat pe niveluri. E o abordare care ajută la menținerea performanței optime chiar și în condiții de utilizare intense, un aspect esențial pentru un dispozitiv atât de compact. Vă reamintesc că în ciuda dimensiunilor sale, Mac Mini cu procesor M4 e suficient de capabil pentru editare foto / video și se mișcă ireproșabil când vine vorba de browsing și sarcini Office.
Prețul nu e rău deloc pentru un astfel de Mini PC performant care rulează macOS.