Trăim momente importante! După ce cercetătorii japonezi au tot încercat să anticipeze şi prezică mişcările tectonice, de abia ieri am avut pentru prima dată o alertă de cutremur trimisă şi cu 10 secunde înainte de întâmplarea evenimentului teluric. Meritul le aparţine celor de la ShakeAlert şi avem detalii mai jos.
În jur de 100.000 de utilizatori Android au primit alerte pe telefoanele lor ieri, cu privire la un cutremur din Bay Area, unul de 5.1 grade pe scara Richter. E o zonă dens populată cu programatori, coderi, oameni care ştiu cu ce se mănâncă tehnologia, cu toţii uimiţi de promptitudinea sistemului. Meritul îi aparţine lui ShakeAlert, un sistem al US Geological Survey care trimite alerte pe telefoane. E al doilea test de genul în 2 luni.
Unii utilizatori Android au primit alerta şi cu 10 secunde înainte să înceapă trepidaţiile. Sunt şi cazuri în care a venit la un minut după totuşi. Se lucrează la ShakeAlert de un deceniu şi el deserveşte 50 de milioane de persoane aflate pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Sunt folosiţi 903 senzori îngropaţi la mare adâncime în California, unde e problema cu falia San Andreas. Sistemul e încă în lucru iar dorinţa este de a avea 1115 senzori şi timp de transmisie mai scurt, fiind integraţi senzori şi în Oregon şi Washington.
Scopul este de a trimite avertizări cu câteva secunde critice înainte de petrecerea cutremurului. Sisteme similare sunt puse la treabă în Mexic, China, Turcia. ShakeAlert poate detecta valurile iniţiale de mişcări ale pământului, care se propagă rapid şi sunt mai slabe decât al doilea set de valuri. Se declanşează o telemetrie rapidă şi informaţiile ajung în centre din Seattle, Menlo Park, Pasadena.
În 5 secunde algoritmi computerizaţi analizează datele şi identifica epicentrul şi tăria mişcărilor, trimiţând alerta ShakeAlert. Nu pot decât să zic la final "pe când şi la noi?, după ce am avut câţiva ani de RoAlert cu nişte controverse asociate cu privire la promptitudinea sa.