După scandaluri cu televizoare Samsung cu camere sau microfoane always on şi angajaţi Amazon ascultând conversaţii preluate de boxe ale companiei, acum aflăm că şi Meta are probleme de privacy. Ochelarii Meta Ray-Ban ar fi trimis capturi din momente intime spre... Kenya.
O investigaţie realizată în luna februarie a arătat că dacă citeşti TOS-ul cu mare atenţie, e chiar stipulată acolo această procedură. Angajaţii unei companii din Kenya, Sama pot vedea tot ce vezi şi tu ca purtător de ochelari Meta. Să vă explic: Sama e subcontractor Meta şi angajaţii săi procesează date. Ei antrenează AI-ul Meta să recunoască obiecte din viaţa de zi cu zi şi acţiuni din filmările cu ochelarii.
Angajaţii nu au voie cu telefoane sau dispozitive de captură video la muncă, pentru că lucrează cu date private ale oamenilor. Şi au semnat contracte brici şi NDA-uri, încât să nu scape date legate de companie sau utilizatori. Problema e că angajaţii trebuie să antreneze AI-ul cu obiecte recunoscute şi uneori pentru ăsta lucrează cu capturi trimise de aceşti ochelari Meta.
Odată ce cumperi produsul şi ai acceptat că partajezi datele cu Meta, compania e acoperită legal. În reportajul făcut s-a discutat cu angajaţi Sama, care mărturisesc că le-au trecut prin față momente intime, detalii ale cardurilor bancare şi multe altele. Teoretic softul blureaza fețele din înregistrări, dar uneori da greş.
Multă lume nu ştie că ochelarii trimit des date înapoi spre Meta, asta e problema şi clar nu date personale de acest tip. Contactaţi de investigatori, cei de la Meta au răspuns cu o citare a termenilor şi condiţiilor semnate de utilizatori. În aceste condiţii puteţi uita de intimitate de orice fel, dacă folosiţi aceşti ochelari. Şi totuşi ei rămân foarte populari şi doriţi, inclusiv de colegi ai mei din tech, care ştiu de riscuri.


