Rețelele 4G au ajuns la un nivel de acoperire foarte apropiat între marii operatori din România. Apar încă diferențe în ceea ce privește conexiunea 5G, rata de acoperire oscilând mult între orașe. Cei de la nPerf oferă un nou barometru, realizat pe baza testelor efectuate prin aplicația Android a companiei. Pare că Orange ar avea în acest moment cel mai ridicat indice de acoperire 5G în acest moment. Detalii avem mai jos!
Orange ajunge la 39.75% acoperire 5G în măsurătorile nPerf, urmată de Vodafone cu 24.79% și DIGI, cu 21.22%. Orange acoperă, conform datelor din raport, o zonă 5G de aproximativ 1.6 ori mai extinsă față de Vodafone.
Rata de acoperire 5G în România - nPerf (galerie)
Situația se schimbă complet în cazul testelor 4G. Aici rețelele sunt deja foarte apropiate de matuuritate, iar DIGI donduce cu 96.84%, urmată la doar 0.07 puncte procentuale de Orange, cu 96.77%. Vodafone înregistrează 94,79%. Diferențele foarte mici dintre primele două contrastează puternic cu distanța încă vizibilă dintre operatori pe 5G. Recent am văzut și cum se poziționează DIGI în testele Opensignal, unde sunt măsurate alte componente ale experienței de utilizare.
Barometrul arată și cât de neuniform s-a extins 5G în țară. București-Ilfov are cel mai ridicat nivel, de 72.1%, în timp ce Sud-Vest Oltenia ajunge la doar 16.3%. Extinderea continuă și la nivel tehnologic, Orange pregătind în paralel și trecerea comercială la 5G Standalone.
Sébastien de Rosbo, director general nPerf, descrie piața locală drept una „polarizată” între un 4G deja bine răspândit și un 5G aflat încă în extindere, mai ales în zonele rurale și în regiunile cu densitate mai mică a populației.
