Oura Ring 4 e adevăratul rival pentru Galaxy Ring! Pare gata de debut, vedem inelul inteligent în primele imagini

1.224 ori
<b>Oura Ring 4 e adevăratul rival pentru Galaxy Ring! Pare gata de debut, vedem inelul inteligent în primele imagini</b>Bănuiesc că știți deja că Samsung a lansat primul său inel inteligent din portofoliu - Galaxy Ring. Cu toate acestea, nu vorbim despre primul purtabil de pe piață de acest fel. Cele mai populare modele de pe piața de până acum fac parte din portofoliul

Bănuiesc că știți deja că Samsung a lansat primul său inel inteligent din portofoliu - Galaxy Ring. Cu toate acestea, nu vorbim despre primul purtabil de pe piață de acest fel. Cele mai populare modele de pe piața de până acum fac parte din portofoliul Oura. Compania pare gata să anunțe a 4-a generație de inel inteligent din portofoliu, aparent. Oura Ring 4 este numele său, iar azi îl vedem în primele imagini. 

A treia generație debuta în luna octombrie a anului 2021, iar în 2024 pare că sosește succesorul acelui model. A apărut în diferite baze de date sub forma modelului „OA11”, însă numele său real este chiar menționat (Oura Ring 4). Acest inel pare că adoptă un design nou față de celelalte modele din portofoliu. 

Privit din lateral, observăm că partea din mijloc este ușor ridicată. Tranziția se realizează vizibil gradual spre extremități. Modelele din trecut aveau o margine curbată, „netedă”. Inelul este realizat din metal în mare parte, însă în zona senzorilor apare un material transparent, posibil rășină sintetică. 

Chiar și dispunerea senzorilor a fost modificată, dar nu e clar dacă discutăm în acest caz despre senzori noi. Predecesorul oferă monitorizare pentru puls, SpO2, dar și pentru temperatura pielii. În teorie Oura Ring 4 va fi disponibil în cel puțin 7 mărimi diferite, de la 7 până la 15. 

Până acum alte detalii nu sunt dezvăluite. E posibil ca Oura să lanseze noul model în următoarele săptămâni.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×