PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România. Retailerul anunță astăzi lansarea PC Gaming ZMEU by PC Garage. Vorbim despre un calculator de gaming ce include hardware de ultimă generație, dar care sosește la un preț accesibil, oferind gamerilor posibilitatea de a juca cele mai noi titluri pe detalii optime. Detalii despre acest PC avem în rândurile de mai jos.
Sistemul are chiar și o poveste. Zmeul este un personaj antagonist al basmelor românești, cunoscut fiind pentru luptele cu Prâslea. PC Garage a reușit însă să-l convingă pe Zmeu să treacă de partea binelui pentru gameri. Ajută astfel gamerii să obțină performanțe optime la un preț accesibil.
ZMEU este un desktop gândit pentru a stoarce și ultima picătură de putere dintr-o serie de componente moderne. De asemenea, așa cum esențele tari stau în recipiente mici, PC-ul este oferit într-o carcasă de mici dimensiuni, compactă, dar care ascunde un hardware potent. Vorbim despre o carcasă Aerocool Trinity V3 care ascunde următoarele componente:
- Placă de bază Gigabyte B660M DS3H
- Procesor Intel Alder Lake i3-12100F 3.3GHz
- Placă video Gigabyte GeForce RTX 3050 GAMING OC LHR 8GB GDDR6
- Stocare SSD Intenso Premium 500GB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Memorie RAM 2x8GB Exceleram Dark 3200MHz CL16
- Sursă Inaza Odyssey 600W 80+ Bronze
PC-ul este echipat cu trei ventilatoare, două frontale de 140mm și unul de 120mm pentru evacuare pe partea din spate. E oferită însă și posibilitatea de a mai monta încă 4 ventilatoare. Evident, performanțele oferite sunt demne de anul 2022, ZMEU by PC Garage aducând tehnologii precum Ray Tracing și DLSS de la NVIDIA. Dispune, totodată, de conexiune la internet de 2.5 Gbps și porturi rapide USB 3.2.
Sursa de 600W cu certificare Bronze 80+ este capabilă să mențină sistemul „în viață” chiar și atunci când este solicitat la maxim pentru multe ore. De asemenea, protejează componentele atunci când pe rețeaua electrică sunt probleme, având protecții precum Over Voltage Protection, Over Power Protection, Short Circuit Protection și Under Voltage Protection. SSD-ul aduce viteze de până la 2100 MB/s la citire și 1700 MB/s la scriere, având un MTBF de 1.5 milioane de ore și 300 TB de TBW.
Fără a face rabat în cazul setărilor video, jocurile vor putea fi rulate pe setări High sau chiar Ultra la rezoluție Full HD, cu un nivel ridicat de cadre pe secundă (FPS).
Preț și disponibilitate
PC-ul este disponibil pe site-ul celor de la PC Garage, evident. Costă 4499 lei și vă aduce în această perioadă și două cadouri. Vorbim despre un mouse de gaming Logitech G102 Lightsync în valoare de 109 lei și despre tastatura Logitech G213 Prodigy în valoare de 199 lei.
Puteți comanda PC-ul de aici!

_450x450.jpg)


