Primul cod roșu de caniculă a schimbat cumpărăturile românilor; Iată ce produse se vând cel mai bine pe eMAG

294 ori 30-06-2026
Primul cod roșu de caniculă a schimbat cumpărăturile românilor; Iată ce produse se vând cel mai bine pe eMAG

Nu cred că surprinde pe nimeni, dar primul cod roșu de caniculă al verii a schimbat rapid și obiceiurile de cumpărare. Tot mai mulți români au început să caute soluții pentru a face față temperaturilor extreme, iar datele publicate de eMAG arată o creștere clară a interesului pentru produsele destinate confortului termic.

În săptămâna premergătoare avertizării de caniculă, comenzile de aparate de aer condiționat au fost cu 26% mai mari decât în aceeași perioadă din 2025. Cele mai căutate au fost modelele din clasa energetică A++, cu o capacitate de 9.000 - 12.000 BTU, potrivite pentru apartamente. Și ventilatoarele au avut o perioadă excelentă, comenzile urcând cu aproape 69%, în timp ce protecțiile solare pentru ferestre au înregistrat cea mai spectaculoasă evoluție, cu un număr de comenzi de aproape trei ori mai mare decât anul trecut.

Iată câteva dintre produsele preferate de români:

  • Aparat de aer conditionat Star-Light ACT-12WIFI, Control WiFi, 3D Inverter, 12000 BTU - 1199 lei;
  • Aparat de aer conditionat Yamato Optimum YW09T2n, Gama 2025, 9000 BTU, Clasa A++/A+, Wi-Fi, Inverter - 1458 lei;
  • Aparat de aer conditionat Star-Light ACT-09BLWF, Control WiFi, 9000 BTU, Clasa A++, Functie incalzire - 1199 lei;
  • Aparat de aer conditionat Samsung AR35 12000 BTU, Clasa A++, Fast cooling, Good Sleep - 1799 lei;
  • Aparat aer conditionat portabil 12,000 BTU AlecoAir AM12 SMART COOL, Wi-Fi, Functie Incalzire - 2199 lei;
  • Aparat de aer conditionat Bosch Climate 3000i, 12000 BTU, A++/A+, Filtru catalizator rece, functie Wind avoid me - 2109 lei

Lista aparatelor de aer condiționat aflate în topul preferințelor clienților este aici.

Am găsit chiar și un tutorial de acum 9 ani, postat de eMAG, care explică cum să-ți alegi aparatul potrivit. Ce-i drept, este realizat înainte ca inteligența artificială să fie folosită pe scară largă pentru astfel de materiale, lucru care i-a păstrat un stil simplu și natural. Deși este vechi, informațiile generale sunt în continuare relevante și te ajută să înțelegi specificațiile atunci când îți alegi aparatul potrivit.

Ca să revenim la ale noastre, nu doar interiorul locuinței i-a preocupat pe cumpărători. eMAG spune că și produsele pentru curte și grădină au fost la mare căutare, comenzile pentru umbrele și pavilioane crescând cu 25%, iar cele pentru piscine cu 24%. În plus, una din zece comenzi a fost achitată în rate prin MyWallet, semn că mulți clienți preferă să împartă costul unor achiziții mai consistente.

Cele mai multe comenzi au venit din București, Cluj, Ilfov, Timiș și Prahova. Dacă temperaturile ridicate vor continua și în următoarele săptămâni, n-ar fi deloc surprinzător ca interesul pentru aparatele de aer condiționat și celelalte produse dedicate răcoririi locuinței să rămână la un nivel ridicat pe tot parcursul verii. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>