Despre tehnologia UWB (Ultra Wideband) am tot auzit în ultimii ani. O regăsim în cazul smartphone-urilor, căștilor și a trackerelor GPS, pentru localizarea acestora atunci când le pierdem. Azi aflăm prin intermediul PeScurt.ro că tehnologia are chiar mai mult potențial, fiind posibil ca în viitor să înlocuiască Bluetooth-ul pe care îl cunoaștem de ani buni. Mai jos avem detalii.
Samsung a brevetat o pereche de căști wireless ce folosesc UWB pentru conectarea la smartphone-uri, tablete și alte device-uri. Utilizarea acestei tehnologii pentru a transmite sunet pare să aducă viteze de transfer mari, de până la 1 Gbps, mult superioare celor de 50 Mbps oferite chiar și de Bluetooth 5.4.
Sunt astfel eliminate limitări în ceea ce privește calitatea sunetului, de care s-au plâns mulți, audiofili în special, trecând de la cablu (prin jack de 3.5mm), spre Bluetooth. Brevetul descrie însă un cipset ce conține atât Bluetooth, cât și UWB. Nu e clar deci dacă Samsung chiar va lansa aceste căști sau au fost folosite doar ca exemplu, deși ideea are potențialul de a revoluționa industria device-urilor audio wireless.
Rămâne deci de văzut dacă Samsung și chiar alți producători vor face pasul spre această tehnologie în viitor.








