Samsung Galaxy Ring ar putea avea un "mod pierdut" integrat, cu o luminiţă pentru a fi mai uşor de găsit

1.469 ori
<b>Samsung Galaxy Ring ar putea avea un "mod pierdut" integrat, cu o luminiţă pentru a fi mai uşor de găsit</b>Samsung Galaxy Ring a tot fost subiect de scăpări în ultima vreme şi inelul inteligent al celor de la Samsung ar avea asociat nu doar un preţ iniţial, ci şi abonament. Azi aflăm că ar putea sosi cu un „mod pierdut”

Samsung Galaxy Ring a tot fost subiect de scăpări în ultima vreme şi inelul inteligent al celor de la Samsung ar avea asociat nu doar un preţ iniţial, ci şi abonament. Azi aflăm că ar putea sosi cu un „mod pierdut”.

Dacă e aşa uşor să pierdem portofele, paşaport, ceasuri, telefoane, vă daţi seama că un inel e şi mai uşor de pierdut prin casă sau maşină. Acest smart ring, aşteptat să debuteze prin luna iulie, ar sosi cu funcţii de prevenţie a pierderii care l-ar scoate în evidenţă faţă de rivalul Oura Ring. Cei de la Android Authority au realizat o disecţie de APK pentru aplicaţia Samsung Find şi vorbim aici despre o unealtă care ajută utilizatorii să îşi găsească terminalele Galaxy pierdute.

Samsung Galaxy Ring

Acolo s-ar afla un „Lost Mode”, util pentru uituci. Utilizatorii vor putea activa Lost Mode din aplicaţie. Dacă inelul e pierdut, aplicaţia ar putea activa o luminiţă de pe dispozitiv, care va clipi intermitent, făcându-l mai uşor de găsit. Aplicaţia ar oferi şi feedback dacă se poate activa sau nu funcţia şi dacă se poate conecta la inel sau nu.

Lost Mode îţi permite şi să blochezi accesul neautorizat la inel şi la informaţiile personale legate de el. Abordarea e total diferită de Oura Ring, la care se activează un Restricted Mode dacă face pairing cu un dispozitiv nou şi utilizatorul e obligat la revenire la setările din fabrică. Se păstrează totuşi date de dinainte de ultima sincronizare.

Apropo, am aflat recent că Samsung Galaxy Ring va sosi în dimensiuni de 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, calculate după un standard special de măsurare a circumferinței degetelor din State.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×