Samsung a dezvăluit azi o extindere a serviciilor Care+ pentru 17 pieţe din Europa. România e pe listă din fericire şi clienţii de la noi vor avea parte de aceste extra beneficii. Le aflaţi mai jos.
Avem de-a face cu un serviciu extins faţă de varianta precedentă de Care+, care include acoperire nelimitată pentru daune accidentale, scăpări, lichide vărsate pe dispozitive. Serviciul acoperă clienţii chiar şi când sunt în afara ţării. Apar şi 175 de service-uri noi, plus posibilitatea de a ridica produsul de la domiciliu. Cei cu terminale cu capacitate a bateriei sub 80% după perioada de garanţie primesc acum baterie gratuit la schimb, dacă au Samsung Care+.
Orice daună mecanică sau electrică din perioada garanţiei sau chiar după garanţie aduce reparaţii acum, tot ca bonus. În plus, puteţi plăti pe lună serviciul, cu extindere până la 60 de luni şi puteţi anula urcând. Care+ se ocupă şi de pierdere şi furt, cu oferirea unui dispozitiv nou la schimb la 48 de ore de la anunţarea furtului.
Ai voie să faci asta de doar 2 ori pe an. Preţuri în România? Pentru un Galaxy S25 Ultra preţul este de 349 lei pentru 12 luni. Z Fold-urile sunt în jur de 500 de lei per an. Taxa de service pentru ecrane se duce cu câte sute de lei mai sus.
Poți achiziționa Samsung Care+ direct cu telefonul sau în termen de 60 de zile de la cumpărare dacă dispozitivul este luat de la un partener autorizat (eMAG, Orange, Vodafone etc.).
Toate detaliile sunt disponibile aici.



