Valve anunța la începutul acestui an hardware nou, foarte interesant. Pe lângă o cască AR/VR (Steam Frame), compania a anunțat și Steam Machine, un hibrid între consolă și PC ce urmează să ruleze SteamOS. Deși compania nu a confirmat încă data exactă de lansare sau prețul oficial, un nou leak oferă detalii interesante despre costul viitorului dispozitiv.
Potrivit unor informații venite din zona industriei hardware, Steam Machine ar putea avea un preț cuprins între 600 și 650 de dolari. Sursele susțin că Valve a fost nevoită să ajusteze costurile din cauza scumpirii componentelor precum memoria și spațiul de stocare. Chiar și așa, suma este considerată rezonabilă de mulți pasionați de gaming, mai ales în contextul în care consola ar urma să fie mai nouă decât PlayStation 5 și mai ieftină decât versiunea PS5 Pro.
Prima generație Steam Machine nu s-a bucurat de un succes major. Modelele lansate în urmă cu aproximativ un deceniu porneau de la 449 de dolari, iar versiunile mai performante erau și mai scumpe. La acel moment, mulți gameri au considerat că prețul era prea mare pentru un dispozitiv de nișă.
Noua variantă încearcă însă să schimbe această percepție și să ofere un sistem mai atractiv pentru utilizatorii platformei Steam. Totuși, problema principală rămâne lansarea întârziată. Valve nu a anunțat încă o dată clară pentru debutul consolei. Printre motivele întârzierii se numără dificultățile de producție, problemele de transport și lipsa anumitor componente hardware la nivel global.
În schimb, Steam Controller a ajuns deja pe piață, deoarece acesta nu depinde de componente greu de găsit, precum plăcile grafice sau memoria RAM.






