Dacă în zona smartphone apar vești referitoare la amânarea lansării lui Nokia 9.3 Pureview, iată că firma finlandeză începe să pună mai mult accent pe piața televizoarelor smart. Chiar astăzi aflăm via GadgetZone.ro faptul că Nokia își aduce televizoarele smart în Europa, inclusiv un model cu diagonală uriașă de aproape 2 metri. Ce variante vom găsi la vânzare în perioada următoare aflați din rândurile de mai jos.
În primul rând descoperim că această lansare a televizoarelor a fost posibilă grație unei colaborări dintre Nokia și StreamView, companie din urmă care va aduce în Europa televizoarele smart Nokia și un TV Box. Vorbim aici despre 7 televizoare smart care vor ajunge în magazine, modele cu panou LED ce pornesc de la diagonale de 81 cm și pot ajunge și până la 190cm.
Dacă pe varianta de 81 cm avem rezoluție FHD, pe restul televizoarelor de aici apar rezoluții 4K. Mai există și modele de 126 cm, 139 cm, ba chiar și 165 cm pentru cei interesați. Ce trebuie să mai știți este că modelele de peste 109 cm aduc procesoare quad-core ARM CA55, GPU Mali 470 MP3, 1.5 GB RAM, 8 GB stocare și ca sistem de operare Android TV 9.0.
Apare și suportul Dolby Vision, iar la nivel audio bifăm Dolby DigitalPlus, DTS și difuzoare de 12W pe modelul de 81 cm, respectiv 20W pe celelalte modele. În cazul variantei de 190 cm avem difuzoare de 24W. Și la conectivitate lucrurile se prezintă bine cu WiFi ac (2.4 GHz), 4x porturi HDMI (1 cu suport ARC), 2x porturi USB, Bluetooth 4.2 și port ethernet.
Cât despre prețuri, varianta de televizor Nokia 81 cm costă 399 euro în Europa, iar modelul de 109 cm costă 549 euro. În cazul în care vrei modelul uriaș de 190 cm atunci vei plăti 1399 euro.




