Tesla vine oficial în România din 2021: Va deschide un showroom și un service în București

5.270 ori
<b>Tesla vine oficial în România din 2021: Va deschide un showroom și un service în București</b>Vestea sfârșitului de an pentru pasionații de vehicule electrice este cu siguranță aceea că Tesla va sosi oficial în România anul viitor, informație aflată prin intermediul GadgetZone.ro

Vestea sfârșitului de an pentru pasionații de vehicule electrice este cu siguranță aceea că Tesla va sosi oficial în România anul viitor, informație aflată prin intermediul GadgetZone.ro. Descoperim faptul că firma lui Elon Musk tocmai ce a postat pe site-ul oficial (chiar aici) 5 anunțuri de angajare pentru un service și un showroom ce urmează a fi deschise în capitala țării, București. 

După cum puteți vedea, aceste job-uri puse la bătaie de către Tesla sunt publicate în categoria "Vânzări și relații cu clienții", respectiv "Sevice", posturi precum manager de magazin, manager service, consilier vânzări, tehnician de service și tehnician senior de service. 

Tesla

Această extindere în România face parte din planul companiei Tesla anunțat pe finalul anului 2019 și din păcate întârziat din cauza pandemiei. Mai aflăm și pe seama unor informații ajunse online faptul că pe piața din România au fost înmatriculate 56 de automobile Tesla pe parcursul acestui an. De asemenea, această inaugurare a service-ului și showroom-ului Tesla pe plan local ar putea marca și instalarea de stații Supercharger în țară.

Mă gândesc că un motiv pentru careTesla a ales extinderea în România este și programul național Rabla prin care cei care predau o mașină veche primesc un voucher de până la 10.000 euro pentru achiziția unui vehicul electric nou. În momentul de față iată cum se prezintă prețurile de pornire pentru automobilele constructorului american:

  • Tesla Model 3: 41.870 euro
  • Tesla Model S: 71.870 euro
  • Tesla Model X: 79.870 euro
 
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×