Google lansa în 2020 un Chromecast mai special față de generațiile anterioare. E vorba despre Chromecast with Google TV 4K, un dongle cu sistem de operare propriu, destul de accesibil, care redă imagine 4K. Ulterior a apărut un cărți un alt dongle, la sfârșitul anului trecut.
Mulți credeau că e vorba despre un model succesor pentru popularul dongle 4K, dar s-a dovedit a fi vorba despre Chromecast with Google TV (HD), o versiune mai accesibilă similară cu acesta. Acum apare codul sursă al aplicației „Google Home” un alt dispozitiv. Să fie oare vorba despre un adevărat succesor pentru Chromecast with Google TV 4K?
Odată cu ultima actualizare a aplicației Google Home apare în codul sursă un dispozitiv cunoscut după numele de cod „YTC”. Pare a fi vorba despre un dongle similar întrucât Chromecast 4K avea numele de cod „YTV”, iar varianta HD era cunoscut drept „YTB”.
Totuși, nu știm ce ar aduce nou acest nou Chromecast. Se vehiculează că va corecta câteva dintre neajunsurile variantei actuale. E posibil să vedem un procesor mai puternic, poate mai multă stocare rapidă. Ar fi interesant să primim și un port USB-C adițional pentru conectarea accesoriilor. Putem însă doar presupune despre ce e vorba momentan, existând doar un indiciu cu privire la acest nou dongle dezvoltat de către Google.
Din fericire, dispozitivele Google au parte de multe scăpări înainte de debut. Astfel, e posibil să aflăm mai multe informații în scurt timp cu privire la acest nou Chromecast. Cu puțin noroc, îl vedem prezentat în cadrul Google I/O 2023, undeva în luna mai. De asemenea, sper ca prețul să nu urce cu mult pentru noua variantă. În prezent versiunea 4K costă în jur de 335 lei.