Următoarea boxa portabilă Sonos, Move 2 va avea sunet stereo, autonomie impresionantă; Vedem o primă imagine

1.977 ori
<b>Următoarea boxa portabilă Sonos, Move 2 va avea sunet stereo, autonomie impresionantă; Vedem o primă imagine</b>Sonos îşi continuă evoluţia şi extinderea în noi segmente şi acum ne pregăteşte a doua generaţie de boxă portabilă, modelul Move 2. Aflăm o parte din dotările sale şi perioada în care ar putea debuta

Sonos îşi continuă evoluţia şi extinderea în noi segmente şi acum ne pregăteşte a doua generaţie de boxă portabilă, modelul Move 2. Aflăm o parte din dotările sale şi perioada în care ar putea debuta.

Următoarea boxă portabilă a celor de la Sonos va păstra sistemul de control cu design nou, care a debutat pe Era 100 şi Era 300. Are şi port USB-C cu suport line-in audio şi posibilitatea de a încărca telefonul mobil. Move 2 se va lansa în luna septembrie 2023 şi va aduce un design similar cu cel al modelului de prima generaţie. 

La 2.7 kilograme nu va fi chiar mic, iar sursa afirmă că Sonos a făcut îmbunătăţiri semnificative la capitolul performanță audio, dar şi la viaţa bateriei, conectivitate, staţie de încărcare de bază şi altele. Poate cel mai mare upgrade este trecerea de la output mono la stereo real, mulţumită includerii a doua tweetere orientate la un unghi special.

Primul Move avea doar unul singur. Ca şi înainte, speakerul va include un woofer care se ocupă de bas. Automatic Trueplay va optimiza sunetul de pe Move 2, în funcţie de modul în care îi schimbi poziţia. Autonomia a crescut semnificativ faţă de primul Sonos Move, iar noul speaker al companiei va oferi playback continuu pentru până la 24 de ore. 

Depăşeşte deci cu mult cele 10 ore ale lui Move de prima generaţie. Bateria va fi din nou înlocuibilă, iar Move 2 a fost gândit pentru a consuma mai puţină energie în mod standby. Are şi buton slider pentru volum, dar şi certificare IP56, păstrată de la modelul original. Foloseşte materiale rezistente la şoc pentru a îl proteja contra scăpărilor accidentale şi loviturilor. Staţia de bază de încărcare wireless are acum un adaptor detaşabil, iar boxa mai aduce şi suport Wi-Fi 6 şi Bluetooth 5.0.

Are şi un buton special în spate pentru a dezactiva microfoanele asociate asistentului vocal. Move 2 va sosi în 3 culori: negru, alb şi masliniu, cu preţ de 449 de dolari în State. Rămâne acum doar să îl testăm.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×