Xiaomi Buds 6 Video hands-on: Căști semi in-ear cu sunet Harman, ANC, chiar și suport Apple Find My

335 ori29-05-2026
Xiaomi Buds 6 Video hands-on: Căști semi in-ear cu sunet Harman, ANC, chiar și suport Apple Find My

Alex se află la Viena, acolo unde au fost prezentate noi produse premium de la Xiaomi. Pe lângă telefoanele Xiaomi 17T și 17T Pro, au debutat și căștile Xiaomi Buds 6. Sunt primele căști cu design semi in-ear ce aduc ajustări realizate de echipa Harman Golden Ear. Au ANC, în ciuda designului open, dar și suport Apple Find My, astfel că se înțeleg foarte bine cu iPhone-urile. Alex le prezintă succint în clipul de mai jos!

Xiaomi Buds 6, Video Hands-on

Xiaomi Buds 6 vin cu o configurație audio mai avansată decât lasă să se înțeleagă designul lor discret. La interior găsim drivere dinamice de 11 mm cu sistem triplu magnet și o diafragmă placată cu aur de 24K, o combinație care promite un sunet mai clar și mai detaliat, în special în zona frecvențelor înalte. Experiența audio este completată de ajustările realizate de echipa Harman Golden Ear, iar utilizatorii au la dispoziție profilul Harman Master și tehnologia Harman AudioEFX pentru o redare mai fidelă a muzicii.

În ciuda construcției semi in-ear, Xiaomi a integrat și funcție ANC, disponibilă în modurile Balanced și Deep. Astfel, căștile pot reduce eficient zgomotul ambiental fără a compromite confortul specific unui design open. Pentru apeluri, Buds 6 folosesc un sistem AI cu trei microfoane, iar Xiaomi susține că acestea pot filtra zgomote puternice din jur și pot menține claritatea vocii chiar și în condiții de vânt.

Nu lipsesc nici funcțiile moderne dedicate consumului multimedia. Xiaomi Buds 6 oferă sunet spațial independent cu head tracking, astfel încât experiența în filme și jocuri devine mai imersivă. În plus, căștile adaptează automat anumite frecvențe în funcție de forma urechii utilizatorului, pentru o redare cât mai echilibrată.

La capitolul conectivitate, modelul se integrează perfect cu HyperOS și permite comutarea rapidă între mai multe dispozitive Xiaomi. Interesant este faptul că Buds 6 oferă suport atât pentru Apple Find My, cât și pentru Google Find Hub, o funcție rar întâlnită care facilitează localizarea căștilor indiferent dacă folosești Android sau iPhone.

Autonomia ajunge la până la 6 ore de utilizare fără ANC activat și până la 35 de ore împreună cu carcasa de încărcare. În România, Xiaomi Buds 6 sunt disponibile la prețul recomandat de 609,99 lei.


Taguri: Xiaomi Xiaomi Buds 6 Video hands-on Viena Alex Stanescu Hardware

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>