iPad Mini 6 a început să ajungă la cei care au făcut comenzi în ultima săptămână şi se găseşte în stoc la multe magazine de pe glob. Au început şi testele, recenziile, disecţiile şi e un bug răspândit care tot apare sub numele de "Jelly Scrolling". După multiple articole despre el, Apple a luat poziţie, cu replică clasică "e un feature, nu un bug".
Noua tabletă mini are un ecran LCD de 8.3 inch, iar Jelly Scrolling este acea problemă manifestată sub forma unei distorsionări, "vibraţii" a imaginii pe mijlocul ecranului. Apare când panoul îşi face refresh mai rapid pe o parte a ecranului şi mai lent pe cealaltă. Zona din mijloc tremură ca un jeleu. Ei bine Apple nu consideră asta o problemă şi i-a contactat pe cei de la Ars Technica pentru a le spune ca Jelly Scroll este "un comportament normal pentru ecranele LCD".
Aparent panourile LCD îşi reîmprospătează imaginea linie cu linie şi de aici apare un mic delay vizibil în zona centrală. Apple nu pare gata să rezolve problema în vreun fel. Teoretic firma din Cupertino are dreptate, practic sunt milioane de terminale cu ecrane LCD care nu au acest bug. Unii utilizatori de iPad Mini 6 se plâng deja că tableta se simte ca şi cum ar avea refresh rate de 30 Hz şi nu 60 Hz cât are de fapt.
Între timp iFixit a realizat o disecţie a tabletei, în care a explicat acest neajuns şi aveţi un clip cu asta mai jos.
Sursa afirmă că Jelly Scroll are de-a face cu orientarea plăcii controller pentru ecran şi a direcţiei în care utilizatorul face scroll. Ecranul face refresh prin scanarea de pe o parte pe alta, iar scrolling într-o direcţie perpendiculară cu cea a scanării duce la acest efect, mai ales când ţii tableta vertical. iFixit speculează şi că Apple a folosit un panou mai ieftin decât de obicei pe acest terminal.
Disecţia a arătat că panoul de ecran se scoate după încălzirea adezivului şi decuplarea a doi conectori şi aflăm şi că iPad Mini 6 are un conector de baterie mai uşor de accesat. Apple a folosit un adeziv foarte puternic pentru baterie totuşi, greu de dizolvat. Tableta a primit nota 3 din 10 pentru uşurinţa de reparare şi se pare că difuzoarele nu vor mai funcţiona vreodată după ce le scoţi.


