Honor Tab V7 Pro devine oficială: tabletă cu ecran de 120 Hz, procesor Kompanio 1300T

1.963 ori
<b>Honor Tab V7 Pro devine oficială: tabletă cu ecran de 120 Hz, procesor Kompanio 1300T</b>Honor a ținut ieri poate cel mai important eveniment al său de la separarea de Huawei încoace. Nu de alta, dar a prezentat 3 telefoane, Honor Magic 3, Magic 3 Pro și Magic 3 Pro+, dar și o tabletă, Honor Tab V7 Pro și un ceas

Honor a ținut ieri poate cel mai important eveniment al său de la separarea de Huawei încoace. Nu de alta, dar a prezentat 3 telefoane, Honor Magic 3, Magic 3 Pro și Magic 3 Pro+, dar și o tabletă, Honor Tab V7Pro și un ceas. În acest material aflați tot ce e de știut despre tabletă, care vine... cu de toate. 

Honor Tab V7 Pro este o tabletă cu talie de 7.25 mm și care cântărește 485 de grame. Integrează un display de 11 inch IPS LCD, cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli. Rulează Android 11 cu servicii Google și Magic UI 5.0, optimizat pentru multitasking și oferind funcții ca multi windows, split screen și drag and drop. 

Iată lista completă de dotări:

  • Display: 11 inch, IPS LCD, 2560 x 1660 pixeli, 120 Hz
  • Procesor: MediaTek Kompanio 1300T
  • RAM: 8 GB LPDDR4x
  • Stocare: 256 GB
  • Baterie: 7250 mAh cu încărcare la 22.5W
  • Cameră selfie: 8 MP
  • Cameră spate: 13 MP + 2 MP Macro
  • Conectivitate: Wi-Fi 6, 5G, Bluetooth 5.1, USB-C, dual SIM
  • Altele: difuzoare quad

Tableta are răcire în 7 straturi pentru disiparea mai buna a căldurii și vine cu stylus Magic Pencil 2 și o tastatură Magic Floating Keyboard, cu touchpad și rol de husă. Va sosi pe nuanțe precum Dawn Blue, Dawn Gold, Titanium Silver. Variantele albastre și aurii au spate din piele de vițel cu lucrătură italiană. Varianta argintie are spate din sticlă. 

Iată configurațiile și preturile:

  • 6 GB + 128 GB: 1678 lei 
  • 8 GB + 128 GB: 1807 lei
  • 8 GB + 256 GB: 2129 lei
  • 8 GB + 256 GB + 5G: 2389 leid/ 
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×