HP au anunțat lansarea în România a unuia dintre cele mai noi produse din gama computere mobile, intitulat EliteBook Revolve. Este vorba de un model hybrid ce poate fi folosit inclusiv pe post de tabletă și dispune, printre alte caracteristici de top, de un ecran tactil.
HP EliteBook Revolve promovează un design premium, într-un format ultra-subțire și în același timp rezistent, ce include protecție Gorilla Glass 2 și exterior din magneziu. Modelul destinat clasei business rulează Windows 8 și folosește tehnologia ce permite pivotarea ecranului tactil de 11.6-inch. în plus, datorită implementărilor HP ecranul își va ajusta automat caracteristicile de luminozitate, orientare și altele, în funcție de mediul în care este folosit.
Modelul Revolve va fi propulsat de cele mai noi procesoare de a treia generație Intel Core iși stocare SSD de până la 256 de GB. în plus, datorită tehnologiei Intel Rapid Start sistemul este gata de lucru în doar 5 milisecunde. în ce privește conectivitatea, EliteBook Revolve dispune de caracteristici solide, inclusiv WiFi, Bluetooth, NFC, port adițional pentru display extern și USB 3.0. Nu în ultimul rând, producătorul oferă pentru acest model o suită de securitate completă, inclusiv pentru protejarea BIOS-ului și servicii de suport de top.