Evenimentul HONOR din cadrul târgului de tehnologie IFA 2022 tocmai ce a luat sfârșit cu doar câteva momente în urmă și ne-a adus o serie de produse foarte interesante, de la smartphone-ul Honor 70, la noul notebook MagicBook 14 și până la tableta Honor Pad 8. Avem parte de o premieră aici, pentru că este prima tabletă Honor disponibilă în afara Chinei. Detalii avem în rândurile de mai jos.
În primul rând aflăm că acest dispozitiv inteligent este unul accesibil, adresat nevoilor de productivitate și divertisment ale studenților și tinerilor profesioniști. Primim un ecran de 12 inch aici, un IPS LCD capabil să afișeze până la 1 miliard de culori, iar procesorul ales este un Snapdragon 680.
Se oferă configurații cu 4 sau 6 GB RAM iar pentru stocare ai 128 GB la dispoziție. Honor Pad 8 pune la bătaie o baterie generoasă de 7250 mAh cu alimentare rapidă la 22.5W, iar impresionant este sistemul audio stereo compus din 8 difuzoare, astfel că te vei bucura de streaming audio excepțional.
Pe această tabletă avem Honor Magic UI 6.1 cu serviciile Google Play la bord, iar pentru profesioniști și creatori există și suport pentru stylus. Pad 8 va sosi pe albastru, auriu sau verde, iar prețul de vânzare este de 330 euro pentru configurația de bază, respectiv 350 euro pentru cea cu 6 GB RAM.