Lenovo a lansat cel puţin 5 tablete Tab M10 în ultimii 3 ani, fără vreo claritate în denumirile lor. Acum a venit în sfârşit momentul să trecem la seria Tab M11. Aşa că îl vedem mai jos pe modelul titular, Lenovo Tab M11, care oferă 10 ore de playback pe un ecran de aproape 11 inch.
Avem de-a face pentru început cu o tabletă entry level, cu un ecran de 10.95 inch şi baterie de 7040 mAh, care oferă 10 ore de playback video cu o singură alimentare. Rezoluţia este de 1920 x 1200 pixeli şi luminozitatea ajunge la 400 de nits.Muchia de sus integrează o cameră de 8 megapixeli, în vreme ce în spate avem fie o cameră de 13 megapixeli, fie una de 8 megapixeli, în funcţie de piaţă pe care se vinde produsul.
Cipsetul va fi un MediaTek G88, însoţit de 4 GB sau 8 GB RAM şi 64 sau 128 GB stocare, alături de slot microSD. Un selling point clar e promisiunea actualizărilor viitoare: va sosi cu Android 13 şi va primi update-uri de OS până la Android 15 şi security patch-uri până în ianuarie 2028. Nu avem o dată de lansare, dar ştim că preţul va fi în jur de 330 de dolari.