Anul trecut Motorola a revenit pe piața tabletelor, lansând Moto Tab G20. Ulterior a debutat și modelul Tab G70, chiar în prima lună a acestui an. Azi aflăm că producătorul lucrează la o nouă tabletă ce pare a fi accesibilă. Este vorba despre Moto Tab G62 care și-a făcut apariția recent în Google Play Console. Detalii avem în rândurile de mai jos.
Nu se cunosc încă prea multe detalii legate de această tabletă. Totuși, știm pe baza listării că tableta va primi atât o variantă Wi-Fi (XT2261-1), cât și una 4G LTE (XT2261-2). Merită menționat că există și un smartphone în portofoliul Motorola proaspăt lansat numit Moto G62. Cu toate acestea, Moto Tab G62 nu ar avea o legătură directă cu smartphone-ul, acela sosind cu procesor 5G la interior.
Cel mai recent model lansat, Moto Tab G70 (cunoscut și drept Lenovo Tab P11 Plus în România) , aduce un display de 11 inch și are la interior un procesor Helio G90T. Asemeni acestei noi variante, există modele cu conectivitate WiFi, respectiv 4G LTE. Ea aduce 4 GB de memorie RAM și 64 GB de stocare, are baterie de 7700 mAh și se încarcă rapid, la 20W pe fir.
Conform zvonurilor, Moto Tab G62 ar putea fi o tabletă accesibilă, posibil chiar un model rebranduit din portofoliul Lenovo. Mai mult ca sigur vom afla detalii cu privire la acest nou dispozitiv pregătit de către Motorola în următoarele zile.