Noile iPad-uri au 6 GB RAM şi acesta ar putea fi un semn că şi iPhone 12 urcă la acel prag

1.196 ori
<b>Noile iPad-uri au 6 GB RAM şi acesta ar putea fi un semn că şi iPhone 12 urcă la acel prag</b>Ieri Apple a dezvăluit noi iPad-uri, care s-au remarcat prin cameră triplă din spate, o tastatură nouă că accesoriu, dar şi un senzor LiDAR. Ce nu s-a văzut totuşi a fost creşterea de cantitate de RAM de la interior. Astfel, tabletele au sărit la 6 GB RAM

Ieri Apple a dezvăluit noi iPad-uri, care s-au remarcat prin cameră triplă din spate, o tastatură nouă că accesoriu, dar şi un senzor LiDAR. Ce nu s-a văzut totuşi a fost creşterea de cantitate de RAM de la interior. Astfel, tabletele au sărit la 6 GB RAM, ceea ce ar putea fi de bun augur pentru iPhone 12.

Toate modelele iPad Pro 2020 au 6 GB RAM la bord, un upgrade faţă de predecesori. Doar modelul cu 1 TB stocare din 2018 iPad Pro primea aşa ceva până acum. În general Apple se zgârceşte la 3 capitole: RAM, megapixeli şi mAh la baterie. La ultimul capitol a început să pluseze deja, am auzit că şi la megapixeli creşte numărul în acest an şi acum sunt semne şi la RAM. Cu toate acestea 6 GB RAM nu ne dau pe spate, când avem Galaxy S20 Ultra cu 16 GB RAM pe piaţă. Ştiu ce o să spună fanii Apple: e altfel de RAM, e optimizare mai bună pe iOS etc

Cert e că extra RAM nu strică, cu aplicaţii tot mai mari consumatoare de resurse, lucrând cu video-uri 4K şi AR mai nou. Posibil să vedem 6 GB RAM doar pe iPhone 12 Pro şi 12 Pro Max, în vreme ce iPhone 12 rămâne la 4 GB totuşi. Telefoanele vor mai aduce o premieră: un procesor 5 nm la interior, un Apple A14 realizat de TSMC. Noile modele iPhone ar trebui să vină în septembrie, dar nu şi dacă are Coronavirusul ceva de obiectat în această privinţă.

Recent am aflat că iPhone 12 ar putea avea o cameră de 64 MP, camera Macro şi baterie de 4400 mAh. Circulă zvonul că am primi şi un senzor AR, iar acum că iPad Pro are aşa ceva începem să credem scăparea.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×