OPPO Pad SE (LTE) vine în Europa! Tableta cu display de 11 inch are baterie mare, procesor Helio G100, display 2K cu refresh rate de 90Hz

780 ori
<b>OPPO Pad SE (LTE) vine în Europa! Tableta cu display de 11 inch are baterie mare, procesor Helio G100, display 2K cu refresh rate de 90Hz</b>OPPO tocmai a anunțat lansarea tabletei Pad SE (LTE) în Europa. Acest model a fost prezentat în Malaezia în urmă cu câteva zile și iată că acum vine oficial și pe continentul european. E o tabletă accesibilă, cu specificații atractive, slot SIM

OPPO tocmai a anunțat lansarea tabletei Pad SE (LTE) în Europa. Acest model a fost prezentat în Malaezia în urmă cu câteva zile și iată că acum vine oficial și pe continentul european. E o tabletă accesibilă, cu specificații atractive, slot SIM și conectivitate 4G. Pare însă că în Europa configurația de bază aduce mai mult RAM față de cea lansată în Malaezia, deși prețul este mai mare. Mai jos avem detalii.

OPPO Pad SE vine pe nuanțele Starlight Silver și Twilight Blue. Aduce un corp fabricat din aluminiu bine finisat și un display IPS LCD în partea din față. Panoul măsoară 11 inch, oferă rezoluție 2K, refresh rate de 90Hz și luminozitate de 500 nits. Ecranul primește și un strat anti-reflex, reușind să reducă reflexiile în mediile luminoase pentru un confort vizual sporit.

Sub capotă apare un procesor MediaTek Helio G100, 6 GB de memorie RAM, 128 GB de stocare. Bateria aflată sub capotă are 9340 mAh, iar alimentarea se realizează la 33W pe fir. OPPO Pad SE (LTE) rulează Android 15, iar ca funcții avem aici suita AI Google Gemini, dar și O+ Connect, acea opțiune ce ne permite să trimitem sau să primim fișiere între device-uri OPPO și iPhone-uri. 

Există aici și funcții pentru multitasking precum App Relay, Multi-screen Connect, Multi-Window. Apare și Kids Mode, ceea ce permite părinților să monitorizeze și să controleze timpul petrecut de către micuți „online”. Cât despre preț, Pad SE (LTE) tocmai a fost listată pe site-ul oficial OPPO din Olanda.

Costă 269 euro în configurație cu 6 GB RAM și 128 GB stocare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×