Zilele trecute cei de la ASUS au organizat pe plan local un eveniment de presă special care ne-a adus și lansarea tabletei de gaming ROG Flow Z13, un dispozitiv spectaculos din punct de vedere hardware. Pentru că mulți sunt în căutarea unui astfel de terminal hibrid super dotat, astăzi aflați cât costă și de unde poate fi cumpărat prin intermediul unui articol dedicat Preț și Disponibilitate.
Această tabletă are și avantajul de a se transforma în laptop prin intermediul unei tastaturi cover și surprinde prin faptul că vine echipată cu placă video NVIDIA GeForce, astfel că duce și gaming avansat. Avem un panou LED de 13.4 inch aici și aflați că există atât variante Full HD cât și QHD (3840 x 2400 pixeli). Rata sa de refresh este standard de 60Hz pe varianta QHD sau 120 Hz FHD și la interior găsim procesoare Intel Core 12th Gen, inclusiv un i9-12900H în vairanta de top.
ROG Flow Z13, prețuri în România:
i5-12500H, FHD, Iris Xe, 512 GB SSD | i7-12700H, FHD, RTX 3050, 512 GB SSD | i9-12900H, FHD, RTX 3050 Ti, 1 TB SSD | i9-12900H, QHD, RTX 3050 Ti, 1 TB SSD | Disponibilitate | |
---|---|---|---|---|---|
Cel | 6699 lei | 8534 lei | 9439 lei | În stoc furnizor | |
evoMAG | 6847 lei | 9499 lei | 10499 lei | În stoc | |
IT Galaxy | 6769 lei | 8447 lei | 9346 lei | 10355 lei | În stoc furnizor |
PC Garage | 6812 lei | 8399 lei | 9299 lei | 10299 lei | În stoc |
Vexio | 6634 lei | În stoc |
*Pentru mai multe prețuri puteți consulta site-ul compari.ro.
Primim 16 GB RAM, Windows 11 preinstalat din fabrică, stocare de 512 sau 1 TB SSD și la nivel de grafică avem fie Iris Xe pe modelul de bază, fie opțiuni precum NVIDIA RTX 3050 sau RTX 3050 Ti. Tableta este compatibilă și cu soluția ROG XG Mobile de placă video externă (RADEON RX 6850M XT 12 GB), o achiziție interesantă dacă inițial se merge pe varianta cu GPU Iris Xe.
Avem și sunet stereo cu suport Dolby Atmos, WiFi 802.11 ax, 1x port USB 2.0, 1x port USB 4 Type C, 1x port USB 3.2 Type C (Gen2), combo jack audio, suport Thunderbolt 4 și interfață ROG XG Mobile. Tableta vine cu baterie de 4 celule 56Whr, are adaptor de 100W și cântărește doar 1.18 kg. Vine și cu scanner de amprente, iar tastaura este chiclet cu touchpad și iluminare RGB.