Red Magic Gaming Tablet 3 Pro intră în scenă: Tabletă cu display OLED de 9 inch, refresh rate de 165Hz și procesor Snapdragon 8 Elite

976 ori
<b>Red Magic Gaming Tablet 3 Pro intră în scenă: Tabletă cu display OLED de 9 inch, refresh rate de 165Hz și procesor Snapdragon 8 Elite</b>Red Magic tocmai a lansat oficial Gaming Tablet 3 Pro. Vorbim despre prima tabletă „compactă” de gaming din portofoliul companiei, cu panou de 9.06 inch în diagonală. De la un display excelent cu refresh rate de 165Hz, la un setup de răcire de top

Red Magic tocmai a lansat oficial Gaming Tablet 3 Pro. Vorbim despre prima tabletă „compactă” de gaming din portofoliul companiei, cu panou de 9.06 inch în diagonală. De la un display excelent cu refresh rate de 165Hz, la un setup de răcire de top și un procesor de ultimă generație, noul device pare gândit pentru orice gamer pasionat de titluri mobile. Mai jos avem detalii!

Ecranul OLED de 9,06 inch acoperă 90.1% din partea frontală, având margini de doar 4.9 mm. Vine cu un contrast de 1.000.000:1, luminozitate de 1600 nits în peak, PWM Dimming de 5280Hz pentru reducerea flicker-ului. Apare aici și certificare TUV Rheinland ceea ce atestă o reducție consistentă de lumină albastră, ceea ce înseamnă confort vizual sporit pentru sesiunile îndelungate de gaming. 

Panoul are refresh rate de 165Hz, timp de răspuns de doar 1ms. Sub capotă Red Magic Gaming Tablet 3 Pro vine cu procesor Snapdragon 8 Elite. Apare și un coprocesor în ecuație - Red Core R3 Pro. El se va ocupa exclusiv de task-uri legate de gaming (optimizare framerate, mod Super Resolution etc.).

Totodată, avem aici un sistem de răcire numit ICE 3.0 cu vapor chamber tip „sandwich”. Pentru răcirea CPU-ului se folosește atât metal lichid, cât și un ventilator activ cu rol esențial în a menține performanța constantă pe termen lung. Primim memorie RAM LPDDR5T cu viteză de 9600 Mbps + stocare UFS 4.1 Pro. 

Specificații principale – Red Magic Gaming Tablet 3 Pro:

  • Ecran: OLED 9,06", 165Hz, 1600 nits, 90.1% screen-to-body
  • Cipset: Snapdragon 8 Elite (3nm) + Red Core R3 Pro
  • RAM: până la 24GB LPDDR5T
  • Stocare: până la 1TB UFS 4.1 Pro
  • Baterie: 8200mAh, încărcare 80W (50% în 22 min), bypass charging
  • Răcire: ICE 3.0, VC sandwich, metal lichid, fan activ
  • Sistem: Red Magic OS 10.5 (bazat pe Android), Cube Game Engine
  • Audio: boxe duale simetrice, motoare haptice duale X-axis
  • Camere: 13MP spate, 9MP față
  • Alte dotări: touch sampling 2000Hz, call integration, NFC, amprentă, proiecție wireless cu latență scăzută

La nivel de software, tableta rulează Red Magic OS 10.5 și aduce o tehnologie numită Cube Game Engine, care optimizează consumul de energie și performanța în peste 30 de jocuri. În plus, vine cu un emulator PC integrat și o suită Super Workbench pentru productivitate. Se vinde pe negru sau argintiu, iar în spate apare un panou transparent ce lasă la vedere ventilatorul cu iluminare RGB. 

În China această tabletă pleacă de la aproximativ 500 de euro în configurație cu 12 GB RAM și 256 GB de stocare. Cu puțin noroc, o vedem lansată oficial în următoare săptămâni în Europa.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×