Xiaomi pare că urmează să anunțe o nouă tabletă accesibilă. Am aflat primele informații cu privire la Redmi Pad 2 în urmă cu câteva zile, iar acum device-ul e deja listat de mai mulți retaileri europeni. Chiar dacă nu a fost momentan dezvăluită oficial, avem imagini oficiale cu tableta, specificații, dar și un preț. Mai jos avem detalii.
Pare că Redmi Pad 2 vine în variantă ce implică 4 GB RAM și 128 GB de stocare, doar în variantă Wi-Fi. Ar fi versiunea de bază a tabletei, ce costă 199 de euro. Ar mai exista și un model ce implică 6 GB de memorie RAM, la fel ca în cazul predecesorului. Versiunea ce implică 8 GB RAM și 256 GB de stocare aduce și conectivitate 4G LTE, dar costă 299 de euro.
Pare că sosește pe gri, dar și în nuanța Mint Green, are corp fabricat din aluminiu și display de 11 inch în diagonală. E un panou IPS LCD cu rezoluție 2.5K, refresh rate de 90Hz, luminozitate de 600 nits în peak. Sub capotă apare o baterie de 9000 mAh, un CPU Helio G100 de la MediaTek, iar alimentarea se realizează la 18W pe fir. În spate există o cameră de 8 MP, iar în față un senzor de 5 MP.
Merită menționat că încărcătorul nu va fi livrat în cutie. Tableta pare că va fi prezentată oficial curând, astfel că ar trebui să fie listată în următoarea perioadă și pe site-urilor retailerilor locali.








