Samsung continuă să tatoneze terenul şi să pregătească următorul pas din evoluţia terminalelor pliabile şi anume tableta şi laptopul pliabil. În cazul laptopului am aflat detalii despre un Galaxy Book Fold cu câteva zile în urmă iar acum avem şi o prezentare de prototip de ecran triplu pliabil, pentru o posibilă tableta Z Fold Tab.
Prezentarea a venit sub forma unui scurt clip video pe pagina YouTube Samsung Display, care prezintă un prototip de terminal pliabil. Clipul a fost filmat la iMID, o expoziţie internaţional despre tehnologia informaţiei şi ecrane. S-a ţinut la Seoul, Coreea de Sud între 25 şi 27 august. Ecranul are un format tip "acordeon", cu două puncte de flexare , mai bine zis două balamale. Ecranul are 3 segmente şi avem de-a face cu un OLED aici.
Văzut de sus are formă de litera "S", iar acest panou este cunoscut drept "Flex In & Out". Atunci când este complet pliat ajunge la formatul unui smartphone standard, doar că mai lung şi mai gros. Diagonala este de 7.2 inch şi Samsung afirmă că terminalul poate fi ţinut într-o poşetă sau un buzunar mai generos. Când e complet deschis, Flex In & Out se transformă într-o tabletă cu 3 ecrane separate şi cu multitasking mulţi screen.
Vor exista multiple poziţii de utilizare: cea standard, cu ecran închis, cea cu două ecrane disponibile din 3, cu o diagonală de tableta mai mică şi cea cu toate cele 3 ecrane, cu o diagonală de tabletă mare, poate chiar 11+ inch. Se poate folosi şi în format laptop, cu două ecrane formând afişajul şi unul tastatura virtuală.



