Samsung a anunţat o nouă tabletă în această săptămână, un model ceva mai compact, Galaxy Tab A 8.4 (2020). Avem de-a face cu un terminal de 280 de dolari care se va vinde în prima fază în SUA, prin operatorii Verizon, T-Mobile, Sprint, AT&T. Ce ne rezervă aceasta pe partea hardware aflați din rândurile de mai jos
Aflăm că tableta vine cu un ecran TFT LCD de 8.4 inch ce oferă rezoluţie Full HD, iar la interior avem un procesor Exynos 7904, un upgrade de la Snapdragon 429 de pe predecesor. Mai primim şi 3 GB RAM, 32 GB stocare şi o baterie de 5000 mAh. Acest terminal entry level are un corp uşor şi subţire şi integrează o cameră principală de 8 MP şi frontală de 5 MP.
Primim şi jack audio de 3.5 mm, Bluetooth 5.0 şi WiFi dual band. Produsul va fi disponibil pe o singură nuanţa, Mocha. Există şi slot microSD printre dotări, iar Samsung a promis 12 ore de autonomie obţinute de la bateria de 5000 mAh, sau 11 ore de utilizare Internet. Din păcate avem doar Android 9.0 aici şi nu Android 10, dar e posibil să existe o actualizare după lansare.
Samsung promovează acest Galaxy Tab A 8.4 (2020) ca o tableta pentru cei mici, oferind o perioadă de gratuitate de 30 de zile de serviciu Samsung Kids Plus. Acesta oferă conţinuturi educaţionale, iar un alt bonus e că a doua lună după gratuitate costă doar 50 de cenţi. Tableta are şi variante WiFi şi 4G şi poate fi cumpărată de pe Samsung.com.