Samsung a lansat în acest an un trio puternic de tablete, din gama Galaxy Tab S8, dar nu se opreşte aici. Acum ne pregăteşte o tabletă de buget cunoscută drept Samsung Galaxy Tab A7 (2022), succesorul lui Tab A7 din 2020. Produsul a apărut pentru prima dată pe web pe 16 iulie, în imagini, specificaţii şi chiar şi un preţ.
Avem de-a face cu un model de buget, iar sursa, Slashleaks afirmă că acest terminal ar putea costa 199 de euro sau chiar mai puţin. Că design, tableta seamănă leit cu Samsung Galaxy Tab A7 10.4 2020, atât din faţă, cât şi din spate. Sunt şanse mari ca Samsung să refolosească unele dintre componentele acelui produs. Tab A7 (2022) adopta un ecran de 10.4 inch, un LCD cu rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli, cu o cameră principală de 8 MP şi una selfie de 5 MP.
Are şi baterie de 7040 mAh, iar toate aceste dotări sunt identice cu cele ale modelului din 2020. Ce se schimbă este procesorul, care trece de la un Snapdragon 662 pe Tab A7 2020 la un Unisoc T618, CPU găsit şi pe tableta HTC A101 şi pe Samsung Galaxy Tab A8 10.5. Acela e un CPu de 12 nm produs de TSMC, cu 8 nuclee şi GPU Mali G52MP2. Gurile rele spun că ar fi un downgrade de CPU. Tableta cea nouă ar aduce şi 3 GB RAM, 32 GB stocare şi conectivitate 4G LTE.
Cum următorul mare eveniment Samsung e fie cel de pe 10 august pentru Z Flip 4 şi Z Fold 4 sau IFA 2022, cam atunci aşteptăm să vină tableta.