Tableta Samsung Galaxy Tab S7+ a avut o scăpare importantă ieri, atunci când își dezvăluia specificațiile, în frunte cu procesorul Qualcomm Snapdragon 865+. Din ce știm ar trebui să vină în această lună, alături de Galaxy Watch 3, mai degrabă decât pe 5 august cu Note 20. Ei bine acum vedem și primele fotografii handson cu tableta.
Am mai văzut terminalul în randari, mergând în mare pe aceeași linie ca și predecesorii săi. E vorba despre o tabletă subțire, cu corp metalic și greutate scăzută. Muchiile ecranului ar fi și mai reduse acum. Ei bine, aceste fotografii provin de la un site de certificări de dispozitive din Coreea de Sud.
Acolo apare acest dispozitiv cu numele de cod SM-T976N. Imaginile par a confirmă corpul metalic și un setup dual camera în spate, cu bliț LED. Avem și o fantă specială pentru stylus-ul S Pen, dar și branding AKG în spate, pentru difuzoarele quad de la bord. În față se remarcă o cameră selfie și cam atât. Va reamintesc că tableta vine în 2 versiuni de diagonală, 11 inch și 12.4 inch. Ambele au panou Super AMOLED cu rezoluție generoasă și refresh rate de 120 Hz.
Primim și 6 sau 8 GB RAM, 128 sau 256 GB stocare, slot microSD și o cameră selfie de 8 MP. În spate vom găsi o cameră duală, cu senzori de 13 MP + 5 MP. Tabletele rulează Android 10 cu One UI 2.5 aplicat peste, iar pentru extra securitate vor avea un cititor de amprente integrat în ecran.
Galaxy Tab S7 va aduce o baterie de 7760 mAh, iar modelul Tab S7+ face chiar trecerea la o baterie de 10.090 mah. Vom avea variante 4G și WiFi ale tabletelor, iar Tab S7+ va sosi și într-o versiune 5G pe unele piețe. Vom avea și stylus S Pen și huse cu tastatură ca accesorii. Nu exclud un preț de pornire de 699 de euro.