Xiaomi prezintă tabletele Pad 8 și Pad 8 Pro cu display-uri 144Hz, procesoare puternice Snapdragon

1.087 ori26-09-2025
Xiaomi prezintă tabletele Pad 8 și Pad 8 Pro cu display-uri 144Hz, procesoare puternice Snapdragon

Pe lista de lansări Xiaomi de pe 25 septembrie 2025 am avut telefoanele Xiaomi 17, Xiaomi 17 Pro, Xiaomi 17 Pro Max, plus tabletele Pad 8 și Pad 8 Pro de care ne ocupăm astăzi într-un material separat. Acestea au multe în comun, de la design și până la diagonală, diferența majoră fiind reprezentată de către procesor. Să vedem ce au de oferit! 

Pad 8

Începem cu ecranul, identic pe ambele - un IPS LCD de 11.2 inch ce oferă rezoluție de 3200 x 2136 pixeli, rată de refresh de 144Hz, touch sampling rate de 360Hz și are HDR10, Dolby Vision, emisii reduse de lumină albastră. Primim 4 difuzoare, 4 microfoane, Dolby Atmos, Hi-Res Audio și pe partea de accesorii avem un stylus Focus Touch Pen Pro 240Hz și tastatură Floating cu touchpad mecanic.

Pad 8

Tabletele aduc conectivitate WiFi 7, Bluetooth 5.4, USB-C 3.2 Gen1, Miracast iar pentru securitate se folosește scanner-ul de amprente. Și acum diferențele:

  • Pad 8 - procesor Snapdragon 8s Gen4, 8/12 GB RAM + 128/256 GB stocare UFS 3.1
  • Pad 8 Pro - procesor Snapdragon 8 Elite, 8/12/16 GB RAM + 128/256/512 GB UFS 4.1

Xiaomi Pad 8 are baterie de 9200 mAh cu încărcare la 45W, iar Pro se încarcă la 67W având aceeași capacitate. Mai sunt diferențe la camere cu 13 mpx spate + 8 mpx selfie pe modelul de bază și 50 mpx spate + 32 mpx selfie pe Pro. Prețurile încep de la 265 euro pentru Pad 8 și 335 euro pentru Pad 8 Pro. Există și o versiune cu ecran mat la 324 euro.

Sursa: mi.com
Taguri: Xiaomi xiaomi pad 8 xiaomi pad 8 pro Display procesor Tableta Lansare Specificatii Cat costa Pret flagship 11 inch

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.