Data de 29 octombrie este încercuită în calendar de către fanii Xiaomi, asta pentru că în acea zi are loc un eveniment grandios în China - lansarea lui Xiaomi 15. Nu este singura noutate pregătită, pentru că tot acolo vor sosi și tabletele din seria Xiaomi Pad 7, cât și noua brățară fitness numită Smart Band 9 Pro. Câteva detalii avem mai jos.
Pe seama teaserelor descoperim o tabletă cu diagonală generoasă, muchii simetrice în jurul ecranului și un accesoriu tastatură în stil iPad, în care tableta parcă plutește. Vedem stylus-ul atașat magnetic mai sus, grosimea redusă a carcasei, rama metalică plată și setup-ul foto pătrat din spate.
Ca dotări Xiaomi Pad 7 va avea ecran IPS LCD de 11.6 inch (144Hz), procesor Snapdragon 7+ Gen3, încărcare la 45W. Modelul Pro vine cu Snapdragon 8s Gen3, încărcare la 67W, iar ambele oferă HyperOS 2 cu AI și interconectivitate.
În cazul brățării fitness Xiaomi Band 9 Pro, aceastsa vine cu un ecran ușor curbat fix și la prima vedere mai mare decât predecesorul, urmând a oferi muchii înguste, culori precum negru, roz, argintiu și numeroase variante de curele, de la textil, cauciuc sau piele.