Un nou brevet Samsung apărut în ultimele 24 de ore ne pune pe gânduri cu privire la viitorul design al telefoanelor companiei. Ştim deja că seria Galaxy S20 va avea ecrane curbate pe margini, dar nu se va duce spre ecrane cascadă. Ei bine, am putea vedea totuşi aşa ceva pe viitor, judecând după acest brevet nou.
Documentele menţionează un set de iconițe plasate pe muchia curbată a ecranului şi gesturi slide şi swipe pentru controlul funcţiilor handsetului. Galaxy S6 Edge din 2015 avea așa ceva, cu iconuri afişate fix pe curbura ecranului, dar s-a renunţat rapid la idee la generaţiile de după.
Între timp au început să apară în ultimul an ecranele cascadă pe Vivo Nex 3 şi Huawei Mate 30 Pro, iar curbura la un unghi mai mare a ecranului a devenit zona de interacţiune tactilă în loc de butoane fizice. La Mate 30 Pro facem swipe pentru a regla volumul de exemplu.

Feedback-ul obţinut aminteşte de cel de rotița de mouse şi se realizează prin vibraţii. Samsung ar vrea să combine ideea Huawei cu cea a lui Galaxy S6 Edge cumva şi să ofere la pachet şi posibilitatea de a strânge marginile telefonului văzută pe modelele HTC. În brevet vedem senzori de presiune montaţi pe marginea ecranului şi un tutorial cu privire la forţa presiunii.
Controlul se face prin swipe, atingeri sau strângeri. Printre aplicaţiile activate astfel se numără cea de email, cameră, player muzical şi lanternă. Personal nu am fost mare fan al strângerii de marginile unui HTC sau Pixel pentru a declanşa lanterna sau Google Assistant, dar văd că se merge tot mai mult pe eliminare de butoane şi porturi, pentru a face telefonul şi mai rezistent la apă şi nu putem evita asta.
Eu aş rămâne la butoane fizice…




