Ai ataşa un ecran secundar în spatele telefonului tău? HONOR 600 Pro a primit asta în China

268 ori18-05-2026
Ai ataşa un ecran secundar în spatele telefonului tău? HONOR 600 Pro a primit asta în China

O scăpare bizară vine azi din China, unde telefonul HONOR 600 Pro a primit un ecran secundar, care se ataşează pe spate. El are rol de control pentru cameră şi pentru a realiza selfie-uri cu camera principală. Ce e mai inedit e că acest telefon HONOR arată diferit de ce primim noi în Europa.

În loc să avem un design în stil iPhone 17 Pro, avem mai degrabă unul în stil iPhone Air. Scăparea vine de la Fixed Focus Digital, care prezintă şi un accesoriu secundar de ataşat pe spatele telefonului. El se va ataşa magnetic pe spate şi va funcţiona ca o telecomandă pentru cameră, fill light sau chiar un ecran secundar mic pentru wallpaper şi transferuri foto.

Zvonacul a prezentat şi o imagine ceva mai blurată cu acel ataşament rotund pe spate. Pare să necesite o husă cu magneţi pentru a se lipi de telefon. Personal, cred că diferenţa de design e prea mare între HONOR 600 Pro-ul de la noi şi cel din China şi zic că ar putea fi alt model. În plus, chinezii primesc şi baterie mult mai mare. Acolo HONOR 600 are 8600 mAh, iar HONOR 600 Pro 8000 mAh.

La noi ambele au 6400 mAh. Aţi folosi aşa ceva, un ecran mic ataşabil pe spate? E bun pentru pozele portret Harcourt, zic eu.

Via: gizmochina.com
Taguri: Honor 600 Pro HONOR 600 Ecran secundar Accesoriu magnetic Smartphone HONOR

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.