Xiaomi scoate artileria grea în zona tabletelor compacte cu noul Redmi K Pad, care, din ce știm până acum, pare gândit special să concureze iPad Mini 7 și viitorul Lenovo Legion Tab Gen 4. Am văzut deja ce design va adopta acest model, dar azi aflăm mai multe informații cu privire la display-ul și specificațiile sale. Mai jos avem toate detaliile!
Redmi a dezvăluit că e vorba despre un display IPS de bună calitate, de 8.8 inch în diagonală, cu refresh rate de 165Hz și rezoluție nativă 3K. Pare perfectă pentru multimedia și gaming, mai ales că sub capotă regăsim un procesor MediaTek Dimensity 9400+. E același cipset propus și pentru viitoarea serie Galaxy Tab S11, astfel că Xiaomi pare că va concura în paralel și cu varianta de bază din acest lineup, dacă va exista.
Redmi K Pad primește și două porturi USB-C, un detaliu rar când vine vorba de tablete, fie ele compacte sau nu. Apar și motorașe liniare x-axis pentru vibrații, care vor oferi feedback haptic excelent, mai ales când vine vorba de jocuri. Xiaomi a început să ofere o mulțime de teasere recent, în încercarea de a crea hype înainte de lansare.
Redmi K Pad va debuta în China alături de smartphone-ul Redmi K80 Ultra, dar nu e clar dacă vom vedea tableta la nivel global.