Am încercat să storc MAXIMUM din abonamentul meu la internet; Spoiler: n-am rupt gigabitul, dar nici departe n-am fost!

2.431 ori
<b>Am încercat să storc MAXIMUM din abonamentul meu la internet; Spoiler: n-am rupt gigabitul, dar nici departe n-am fost!</b>În contextul în care am aflat de această performanță locală și cum recent testata tabletă de la Huawei a fost încă în posesia noastră, m-am gândit să văd cam cât de aproape pot ajunge de viteza maximă oferită de abonamentul meu de 1 gigabit DIGI, folosind

Colegul Mihai a scris recent că Bucureștiul bate multe capitale mari la viteză de internet fix, fiind pe locul 6 mondial. Sună bine, dar ca să te apropii de valorile alea, acasă, nu ajunge doar să ai un abonament gigabit. Îți trebuie câteva lucruri esențiale: un router de generație nouă cu Wi-Fi 7 și un device care știe să profite de toate acestea.

În contextul în care am aflat de această performanță locală și cum recent testata tabletă de la Huawei a fost încă în posesia noastră, m-am gândit să văd cam cât de aproape pot ajunge de viteza maximă oferită de abonamentul meu de 1 gigabit DIGI, folosind Huawei MatePad Pro 12.2

Între timp, am vrut să aflu și cu ce se evidențiază această tabletă privind conexiunea Wi-Fi, iar partea de specificații mi-a dat ceva bătăi de cap la început. Am petrecut vreo jumătate de oră să mă pun la punct cu noile tehnologii, pe care le-am descoperit în premieră. Hai să vi le introduc, fără a folosi termeni foarte tehnici, ci cu exemple concrete legat de ceea ce fac ele de fapt.

Termeni tehnici Wi-Fi 7

1. MU-MIMO (Multi-User Multiple Input Multiple Output): Având această tehnologie, înseamnă că poate comunica eficient cu routere performante, trimițând și primind date prin până la 16 fluxuri spațiale simultane. În rețele cu trafic intens, tableta continuă să funcționeze la capacitate maximă, fără degradări ale vitezei sau întârzieri de răspuns. Cu alte cuvinte, într-o sală de clasă digitală sau într-o ședință cu 10+ dispozitive conectate, tableta poate primi date simultan cu celelalte, fără întreruperi sau latențe.

2. OFDMA (Orthogonal Frequency Division Multiple Access): Într-o locuință cu multiple dispozitive conectate (telefoane, televizoare, console, camere smart), tableta poate accesa doar partea de canal necesară, fără a concura inutil pentru lățime de bandă. Iar un alt scenariu ar fi că într-un birou cu mai mulți colegi conectați la același Wi-Fi și în apeluri Zoom/Teams, tableta menține o conexiune stabilă și video clar, fără sacadări.

3. QAM (Quadrature Amplitude Modulation): Aceasta este o tehnologie de modulare a semnalului Wi-Fi care controlează câtă informație poate fi transportată printr-un semnal radio. Cu cât valoarea QAM este mai mare, cu atât mai multe date pot fi transmise în același interval de timp și lățime de bandă. Spre exemplu, conținutul video 4K sau 8K poate fi transmis cu latență scăzută și fără întreruperi, chiar în rețele Wi-Fi cu semnal mai slab.

4. MLO (Multi-Link Operation): Capacitatea de a combina mai multe benzi (2.4 GHz + 5 GHz) simultan pentru o conexiune mai stabilă și rapidă. Ca idee, într-un spațiu cu multe dispozitive conectate la aceeași bandă (ex: 2.4 GHz), tableta poate „completa” viteza din banda de 5 GHz, obținând performanță stabilă. iPad Pro-ul meu de generația a 4-a (WiFi 6) spre exemplu, nu suportă MLO. Astfel, poate utiliza doar o singură bandă la un moment dat.

5. TSN (Time-Sensitive Networking): Îi permite tabletei să mențină o conexiune constantă și cu latență scăzută, chiar și când alte dispozitive folosesc intens rețeaua. Acest lucru este esențial în activități precum gaming online, apeluri video HD/4K sau redare de conținut multimedia fără întreruperi. De exemplu, asigură răspuns instantaneu și sincronizare perfectă în jocuri multiplayer, reducând întârzierile care pot afecta performanța. Sau în cazul unei videoconferințe, menține stabilitatea audio-video chiar și când alți membri ai rețelei consumă bandă intens (de exemplu, prin streaming sau descărcări).

Cam acestea au fost tehnologiile pe care le-am învățat cu această ocazie. Practic, Wi-Fi 7 e mult mai complex decât un nume și un număr de generație. Dar ca să avem și o descriere simplă a ceea ce înseamnă acest nou standard, primește și el o explicație pe înțelesul profanilor, mai jos – asta și pentru că sunt mulți care cred că e și o creștere de viteză față de Wi-Fi 6, deși nu este cazul, după cum veți vedea.

Wi-Fi 7 nu înseamnă neapărat "mai multă viteză". De fapt, în condiții reale, s-ar putea să nu vezi neapărat cifre spectaculoase la speed test față de Wi-Fi 6. Dar diferența stă în consistență, stabilitate și modul în care gestionează rețeaua când ai multe device-uri conectate. Într-o școală sau universitate, unde fiecare elev sau student e conectat cu propriul laptop sau tabletă și profesorii desfășoară lecții online sau transmit conținut multimedia, rețeaua este suprasolicitată aproape constant. Aici intervine Wi-Fi 7, care reușește să mențină stabilitatea și viteza necesare pentru ca toate dispozitivele să funcționeze simultan, fără întreruperi sau blocaje. 

Pe scurt Wi-Fi 7 aduce mai multă stabilitate, nu viteză mai mare.

Simt că m-am băgat prea tare în detalii și m-am îndepărtat cam mult de subiectul inițial și simt nevoia să îl repet. Am vrut să văd cât de aproape pot ajunge de viteza maximă a abonamentului meu de 1 gigabit de la DIGI. 

HUAWEI WiFi BE3

Cum doar tableta cu toate tehnologiile ei nu mi-ar fi fost de ajutor, în contextul în care routerul Wi-Fi pe care l-am cumpărat de la DIGI știe doar Wi-Fi 6, i-am rugat pe cei de la HUAWEI să îmi trimită unul Wi-Fi 7 și am primit pentru acest test un HUAWEI WiFi BE3.

BE3 poate atinge până la 3,6 Gbps prin MLO, folosind simultan benzile de 2.4 și 5 GHz. Are 4096-QAM și un procesor dedicat de rețea care degrevează CPU-ul principal. Acoperirea e extinsă cu 30%, iar portul de 2.5 Gbps permite folosirea completă a abonamentului gigabit. Cu alte cuvinte, e perfect compatibil cu tableta MatePad Pro 12.2.

Instalarea a mers rapid, deoarece inițial nu vine cu parolă aplicată, deci vei fi obligat să setezi una. Lucru bun de altfel, deoarece nu riști să fii hack-uit din lejeritate, sau de cineva care îți fotografiază pe ascuns parola de pe router.

Revenind la povestea cu măsuratul vitezei, de dragul comparației am făcut testele în paralel, alternativ, și cu un iPad Pro de generația a 4-a, modelul de 12.9 inch. Am vrut să văd cum se descurcă ambele dispozitive în condiții identice. Testele le-am făcut în trei scenarii de distanță: aproape de router (≈1 m), unde am făcut 10 măsurători pentru acuratețe, apoi la distanță medie (≈15 m și doi pereți), și în final la distanță mare, pe alt nivel, în jur de 30 de metri - câte 3 măsurători pentru fiecare dintre ultimele două situații. Iată tabela cu rezultate și media obținută:

1) Aproape (≈ 1 m, linie‑de‑vedere)
#Huawei ↓ MbpsHuawei ↑ MbpsiPad ↓ MbpsiPad ↑ Mbps
1878841589538
2881854632532
3704819607564
4816816592526
5882831592532
6895822611451
7843829545454
8838812606538
9757775584564
10913788591513
Media840.7818.7594.9521.2

 

2) Mediu (≈ 15 m + 2 pereți = 80 cm cărămidă plină)
# Huawei ↓ MbpsHuawei ↑ MbpsiPad ↓ MbpsiPad ↑ Mbps
119323714647.8
220323017151.8
316819915746.2
Media188.0222.0158.048.6

 

3) Departe (alt nivel ≈ 30 m + 2 pereți și un planșeu de beton=120cm) 
# Huawei ↓ MbpsHuawei ↑ MbpsiPad ↓ MbpsiPad ↑ Mbps
155.029.619.920.8
260.532.338.222.9
358.335.121.421.6
Media57.932.326.521.8

Rezultatele sunt mai mult decât interesante și nu mă voi axa pe diferențele clare față de iPad-ul meu, care e și el rapid, nu pot să mă plâng de el, dar remarc acea valoare de 913 Mbps la download, care este cea mai mare pe care am atins-o vreodată la mine acasă. Ar fi fost interesant pe de altă parte să testez conexiunea cu un abonament de Fiberlink 10G, dar chiar nu am nevoie de o astfel de viteză, iar pentru un singur test nu merita upgrade-ul. Nici nu știu dacă în Timișoara e posibil..

Am încercat să storc MAXIMUM din abonamentul meu la internet; Spoiler: n-am rupt gigabitul, dar nici departe n-am fost!

Mi-ar fi plăcut și ar fi fost interesant să pot să fac teste cu tableta Huawei și în medii unde există trafic intens de date și conexiuni care se suprapun, precum conferințe sau undeva într-o universitate, sau chiar un coworking place plin de programatori, dar aș fi mers prea departe cu asta. Cert e că pare a fi punctul forte al acestei tablete. Mă voi mulțumi, totuși, cu faptul că mi-am satisfăcut curiozitatea legată de ce poate să facă Wi-Fi 7 în scenarii reale și că m-am mai pus la punct cu câțiva termeni tehnici de care nu știam.

Legat de conexiunile multiple, am făcut și un scurt video în paralel cu cele două tablete în Speedtest, acolo unde tableta Huawei MatePad Pro 12.2 Wi-Fi 7 a furat semnalul iPad-ului, acesta dând eroare. Mai trebuie să menționez faptul că ambele tablete au fost setate similar și au folosit același server DIGI pentru Speedtest.

În final, le mulțumesc celor de la Huawei că am avut ocazia să testez cele 2 dispozitive, cu o mică dojenire totuși! Le recomand să nu seteze volumul la maximum la primul boot al tabletei. E șocant de puternic... 

Huawei MatePad Pro 12.2

Routerul îl puteți cumpăra de aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×